Îndreptându-se spre casă, un țăran a găsit la marginea drumului, pe câmp, un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins tare bine și, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în dreapta și în stânga și s-a aplecat să ia sacul.
Dar, deodată, s-a oprit, amintindu-și că, într-o singură direcție, nu s-a uitat: în sus. Privind cerul, lăsă acolo sacul și, zâmbind, își continuă liniștit drumul spre casă, spunându-și:
– Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat gândul cel bun. E drept că aș avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat și liniștit. Cu siguranță că vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodată și se va întoarce după sac. Dacă l-aș fi luat nu m-ar fi văzut nici un om, dar m-ar fi văzut Dumnezeu.
„Mă străduiesc să am un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor”
Bogații și săracii
Demult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic și înțelept. Într-o zi, plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porțile și a ieșit să vadă ce se întâmplase. Nu-și putea crede ochilor … Dacă în palatul său, toți oamenii erau mulțumiți și aveau de toate, acum vedea, însă, că la porți erau adunați oameni nevoiași, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele l-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinții săi sunt bolnavi și el nu are bani nici de hrană și nici de doctorii. În timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulțime de oameni nevoiași, unul mai amărât decât celalalt, fiecare încercând să-și spună păsul. Mâniat de această situație pe care sfetnicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat și i-a chemat pe toți bogătașii la el. Când aceștia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:
– Voi sunteți cei mai bogați oameni din regatul meu. Aveți atâta avere încât ați putea să vă construiți fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-ați uita și în jurul vostru, ați vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu va îngrijiți de treburile cetății. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzați. Doar de voi înșivă depinde ca acești oameni să o ducă mai bine. Puteți să îi ajutați și vă poruncesc să o faceți!
După câteva zile, regele a văzut că nimic nu se schimbase. Chemându-i iarăși la el pe cei mai bogați dintre supușii săi, le-a spus:
– Văd că nu aveți suflet! Cum de nu vă e milă de cei ce se luptă cu greutățile, zi de zi ?! Dacă nu o faceți voi, atunci o s-o fac eu! Iată ce poruncesc: de azi înainte, pentru fiecare sărac mort de foame, în regatul meu, va fi omorât și un bogătaș! De mâine, ne vom întâlni în fiecare seară și, dacă aflu că, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sorții vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru că voi înșivă vă faceți vinovați de moartea acelui om, căci l-ați fi putut ajuta, dar n-ați făcut-o. Ne vedem mâine seară!
Se spune că, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame în regatul acela!
„Nu invidia gloria celui păcătos, căci nu știi care va fi sfârșitul lui. (…)
Judecata este fără milă pentru cel ce n-a făcut mila”.
