Gândirea pe termen scurt

De câteva săptămâni, mai multe personalități din domeniul economico-financiar atrag atenția că faimoasa criză e departe de a se sfârși, și nu la noi în țară, unde de-abia își face apariția pe deplin, ci acolo unde până de curând se credea că sfârșitul ei este aproape, în țările occidentale. Se pare că, încurajate de o serie de evoluții pozitive ale piețelor financiare, majoritatea guvernelor occidentale se pregătesc să declare sfârșitul crizei, pentru a putea să revină la tipul de politici economice care a declanșat criza. Numai că una este economia reală, alta este situația piețelor financiare, care și așa au fost manipulate prin pachetele substanțiale de măsuri de salvare pe care le-au adoptat guvernele. Cu tot optimismul afișat de unii sau de alții, situația nu se poate îndrepta doar prin azvârlirea unor bani pe piață și cumpărarea datoriilor nocive ale băncilor pentru a debloca o piață a creditului înghețată de incertitudine.
Schimbarea
De fapt, toate declarațiile privitoare la schimbarea sistemului și a comportamentului marilor jucători, bănci și guverne deopotrivă, s-au dovedit a fi doar retorică. Prea puține schimbări substanțiale s-au operat asupra procedurile și politicilor. Mai degrabă, toată lumea a încercat să facă în așa fel, încât să iasă basma curată pe termen scurt, ca, odată depășit impasul, să-și poată relua liniștiți îndeletnicirile obișnuite, guvernele să mituiască populația, iar băncile să recupereze mita. Sistemul s-a gripat în momentul în care băncile au exagerat cu produsele lor financiare destinate să ia ochii investitorilor și, la cel mai mic semn de slăbiciune, nu au mai reușit să facă rost de fonduri în mod voluntar; atunci a intervenit guvernul, care a deblocat sumele importante de bani din bugetele strânse prin impozite, deci ne-voluntar, de la populație. Morala poveștii este mereu aceeași: turcul, adică populația, plătește. Numai că, acum când, aparent, furtuna s-a liniștit, ciclul amenință să se reia, băncile au nevoie de bani în continuare, guvernele nu mai au de unde să îi dea, pentru că și bugetele au limite, deci e nevoie de alte produse care să ia ochii unora dispuși să dea banii pentru promisiuni viitoare. E inevitabil acest proces și este prețul pe care toți îl plătim pentru progresul accelerat pe care îl experimentăm de câteva sute de ani.
De fiecare dată când procesul s-a accelerat prea tare și au apărut crizele, guvernele au decis că trebuie să ia măsuri de ținere sub control a procesului prin diferite pârghii, economice, financiare, politice, de fiecare dată însă au trebuit să cedeze să relaxeze constrângerile pentru că altfel riscau să piardă cursa contra cronometru cu creșterea nevoilor propriei populații.
Modernism
Omul modern vrea să trăiască bine și asta cât mai repede. Pe vremuri, cei care gândeau așa aveau puține șanse să și realizeze acest lucru, de obicei singurul lucru care putea să îți dea rapid lucrurile pe care le vroiai era jaful. Societatea s-a schimbat și jaful nu mai e permis pe scară largă, dar a apărut o altă soluție, împrumutul cu dobândă. Cei care nu își pot permite comportamentul prădător au la dispoziție această soluție. Dar această soluție are dezavantajul că va crește mereu costurile vieții. Ai acum, dar trebuie să plătești un timp îndelungat după aceea. Cât timp e vorba de o sumă mică e în regulă, dar dacă suma crește, și e inevitabil să crească pentru că nevoile se diversifică, atunci e din ce în ce mai greu de plătit, omul se revoltă, pune în pericol statul, guvernul intervine și, dacă nu îl poate reprima, atunci trebuie să îl mituiască. Și îl mituiește cu ajutoare sociale, diverse subvenții, scutiri de taxe, care, paradoxal, tot mită sunt, unii plătesc, alții nu. Îl mituiește până când nu mai poate și trebuie să ridice taxele, adică să ia din nou bani, tot de la populație.
Practic, oricum am încerca să ieșim din acest cerc vicios nu vom reuși, iar toată lumea este conștientă de asta, de aceea așteaptă să se potolească apele, ca să reia același joc de-a reglementarea și liberalizarea, care face ca societatea noastră să „prospere”. Tragedia este că acest lucru e posibil pentru că noi gândim doar pe termen scurt și suntem dispuși să ne sacrificăm libertatea viitoare pentru bunăstarea actuală. Dacă acest lucru ar fi doar o atitudine economică, istorică sau politică, lucrurile nu ar fi tragice, tragic este că în spatele acestor presupuse rațiuni stă, de fapt, o atitudine teologică. Una care Îl neagă pe Dumnezeu și veșnicia și reduce viața veșnică la un simplu mit, și adevărul la cotațiile bursiere.
(Laurențiu GHEORGHE)