Gândirea behăitorilor de manele

Scandinavia este un model demn de urmat în ceea ce privește calitatea vieții economice și sociale. Cum presa este un indicator corect al vieții dintr-un areal, ziarele din Norvegia și Suedia au renunțat, începând de anul acesta, să mai publice glumițele imbecile care apăreau mereu pe prima pagină, în ziua de 1 aprilie.
Hotărârea este de-un înalt bun-simț, știut fiind că principala calitate a jurnalismului este credibilitatea. Acuratețea, precizia informațiilor difuzate începe decalogul profesionistului. Chiar și de 1 aprilie, informațiile se cuvine să fie reale. Oricum se strecoară destule știri false, așa că nu mai e nevoie de farsele de 1 aprilie.
Presa din România – care, oricât s-ar screme, nu ajunge nici la genunchiul celei europene – ar trebui să ia aminte. Și ar trebui să se întrebe de ce tirajele sunt la noi de zece, chiar de 20 de ori mai mici ca alea din țările sănătoase ale lumii?
Zăbovind la presa carpato-dunăreană, mă deranjează nu doar farsele de 1 aprilie, care de altfel sunt foarte proaste, în cvasi-totalitatea lor. Mă deranjează, chiar mă irită, și atenția statornică de care se bucură creatorii și behăitorii de manele. De ce nu sunt ei ignorați, în loc de a fi împinși de la spate?
Un recent citat emis de un clasic al florei intestinale a manelelor – îl cheamă Florin Sângerete, Florin Salam sau poate Florin Parizer – susține că „90 la sută dintre români ascultă manele, iar ceilalți 10 la sută nu recunosc.”
Gânditorul manelist vrea să spună că toți ascultăm ceea ce el scoate pe mațul vocal. Eu unul nu ascult niciodată. Nici dumneavoastră, că doar vă știu nu de azi, de ieri. Atunci?
Câtă obrăznicie la acest slut, care-și parfumează crusta de jeg cu apă de toaletă furată din magazinele occidentale!
Lucrurile au mers până acolo, încât cineva și-a dat teza de doctorat în manele. „Șmecherie și lume rea: universul social al manelelor“.
Prea mult, frate, prea mult!