Game over

Ciudată această programare a partidelor din cele două competiții europene: în timp ce în Champions’ League același tur se joacă împărțit în două săptămâni, în Europa League toate partidele se joacă grupat, iar returul la numai o săptămână distanță, când jumătate din celelalte abia pun de meciurile tur. Logica ar fi ca ăstea să le ajungă din urmă pe celelalte, întrucât în Champions’ deja se joacă „optimile”, iar în europa League „șaisprezecimile”. Iar asta înseamnă o aglomerare de nedescris în competiția în care joacă și Unirea Urziceni. Pardon: în cea în care nu joacă Unirea, ci face o figurație lamentabilă, un antifotbal de care credeam că ne-am lepădat definitiv după debarcarea Satanei, iar pardon, a lui Pițurcă. Iar dacă tot au ajuns bărăgăniștii noștri să spurce cu murdăria lor de nonfotbalatât nobilul Anfield Road cât și sfintele plaiuri ale lui John, George, Paul și Ringo (adică The Beatles), măcar îmi rămâne cretina satisfacție că pentru ei, dacă tot vorbirăm de Anglia, este „game over”, cum scrie la jocurile pe calculator. Numai că la ăstea, chiar când jocul s-a terminat, poți s-o iei de la capăt. Pentru Unirea, „capătul” înseamnă și mântuirea. Am trăit alaltăieri una din prea multele și prea des repetatele umilințe în care ideea de sport în general a fost distrusă, iar cea de spectacol sportiv desfigurată. Despre ce spectacol mai poate fi vorba când una din echipe (și totdeauna asta e una românească) ajunge în careul advers pentru prima dată în minutul 57 (!?!), prilej consemnat de comentatori drept… „un eveniment”? Că Unirea Urziceni a jucat exact ce scria pe tabelă, adică un „zero” mare, nu-i nimic special, că doar nu vă așteptați la altceva. Cu adevărat grav este că, ignorând cu desăvârșire ceea ce se poate vedea și de pe Marte, s-au și găsit voci care să elogieze prestația, să invoce ghinionul (ghinion a avut Liverpool, că nu ne-a dat vreo cinci!) și, desigur, să ne-o bage la desert p-aia clasică: „deci, se poate!”. Ce se poate, mă, specialiștilor? Să-i dea Urziceniul în retur 2-0 lui Liverpool!? Adică să-i încalece din secunda 1 și să-i năucească, și să-i bombardeze, și să-i sufoce până o scot ăia din ațe de câte ori avem noi nevoie!? Și în timpul ăsta ei să stea și să-i admire pe alde Frunză și Galamaz, cam cum îi admirau ăștia pe ei la Liverpool? Și cum să câștigi un meci, de orice ar fi, dacă în 90 de minute tragi în total două șuturi, din care 0 (zero) pe poartă!? Pentru Unirea, e clar, este „game over”.