CJ preia tronsonul CFR Vama-Moldovița pentru a monta mocănița
Gheorghe Flutur: „Noi am făcut un demers de preluare a acestui tronson de cale ferată, în ideea de a face o investiție în viitor cu încă o șină de cale ferată pentru mocăniță”
Reabilitarea termică a celor 31 de blocuri, decisă până la sfârșitul lunii
Ion Lungu: „Cei care nu își dau acordul pentru executarea lucrărilor în termen de 15 zile vor pierde orice finanțare, pentru că le va fi reziliat contractul”
Șeful arbitrilor suceveni, Gheorghe Ștefanovici, a murit sub roțile unui tir
După retragerea din arbitraj, Gheorghe Ștefanovici a rămas în lumea fotbalului ca președinte al Comisiei Județene de arbitri și observator pentru meciurile din eșaloanele doi și trei