La Muzeul de Istorie Suceava va avea loc joi, 31 ianuarie, la ora 13.00, de Ziua Artelor Plastice Bucovinene, cu prilejul organizării evenimentului inaugural al ciclului de manifestări „Sărbătorile Memoriei”, vernisajul „Galeriei personalităților bucovinene”, care prezintă, sub genericul „Vrednici de Bucovina”, un număr de 212 portrete realizate de artistul plastic Radu Bercea.
Portretele „vrednicilor de Bucovina” (care sunt publicate zilnic, câte unul, începând cu data de 7 ianuarie a.c. într-o rubrică specială în „Monitorul de Suceava”) sunt însoțite de un scurt text de prezentare (care-i aparține publicistului și scriitorului Ion Drăgușanul), care cuprinde datele biografice și principalele merite/realizări ale personalității respective.
La evenimentul de joi, organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei, Grupul Editorial „Mușatinii” și cotidienele „Crai nou” și „Monitorul de Suceava”, va avea loc și lansarea albumului lui Radu Bercea „Bucovina mărturisită”, precum și festivitatea de acordare a premiilor Anului 80 al Artelor Plastice Bucovinene.