O porțiune din holul principal al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, perimetru amenajat ca spațiu expozițional cu prilejul manifestărilor organizate la jumătatea acestei luni sub genericul „Eminescu 2008”, a primit ieri destinația permanentă de galerie cu numele „Millenium”.
„Nașul” a fost comisarul șef Ioan Todiruț, iar evenimentul care a prilejuit „botezul” a fost „Expoziția de artă decorativă, pictură și vestimentație militară” organizată de IPJ Suceava împreună cu Prefectura, Uniunea Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina și Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”.
Galeria, așa cum a precizat la vernisaj comisarul șef Ioan Todiruț, intră de acum în circuitul expozițional fiind pusă la dispoziția artiștilor suceveni.
Sub semnul prieteniei și al colaborării
Expoziția prezintă publicului lucrări de artă decorativă și pictură, realizate de artiștii plastici Radu Bercea și Ioan Bodnar, și o originală colecție de caschete de polițist aparținându-i comisarului șef Ioan Todiruț.
Pentru marcarea momentului istoric al Unirii Principatelor Române, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” a completat manifestarea prin expunerea unor volume tematice („Jurământul domnitorului Alexandru Ioan Cuza”, „Cum s-a înfăptuit România Modernă”…).
O expoziție care se află sub semnul prieteniei și al colaborării, pe de o parte prin faptul că apropie o instituție publică de lumea artistică suceveană, iar pe de alta pentru că subliniază relația armonică dintre Radu Bercea și Ioan Bodnar, doi creatori care și-au marcat în tandem prezența pe simeze, nu numai în perimetrul bucovinean, ci și pe meridianele lumii.