Gălbenelele

Plantă ierboasă cu rădăcina adâncă de 20 cm, tulpina ramificată, înaltă, flori mici de culoare portocalie și miros plăcut, înflorește din luna iunie până la căderea brumei, iar produsele vegetale utilizate în scop terapeutic sunt florile, care după recoltare se usucă la umbră sau la soare.
Proprietăți și recomandări
Gălbenelele au proprietăți antiinflamatoare, cicatrizante, sedative, anticancerigene, antitricomonozaice, bactericide și coleretice. Se recomandă utilizarea plantei în boli ca de exemplu: dischinezii biliare, hemoroizi, varice, arsuri, răni, enterocolite, gastrite hiperacide, ulcere gastrice sau duodenale, dismenoree. De asemenea, ajută la reglarea ciclului menstrual, cât și la combaterea protozoarului Trichomonas vaginalis. Se mai utilizează frecvent în cosmetică pentru activitatea circulației periferice la tenurile uscate.
Mod de folosire
Intern
Se folosește sub formă de infuzie preparată dintr-o linguriță de flori adăugate la 200 ml de apă clocotită și zilnic se beau câte 2-3 căni din acest ceai.
Extern
Se prepară o infuzie din 30 g flori de gălbenele la un litru de apă clocotită cu care se fac spălături locale, spălături vaginale pentru combaterea tricomonazei. Se mai poate folosi unguentul cu gălbenele care se aplică în strat subțire pe locul bolnav.
Isopul
Isopul este cunoscut din timpuri străvechi chiar și din Biblie cu renumitul pasaj: stropi-mă-voi cu isop și mai virtuos decât neaua mă voi albi, după unii istorici și etnobotaniști, probabil că textul biblic citat mai sus nu se referă la aceasta plantă, ci mai degrabă la Origonum syriacum. Totuși isopul (Hyssopus officinalis) are o veche reputație terapeutică, fiind utilizat pentru purificarea locurilor sacre și în același timp ca plantă medicinală comună. Este originar din regiunile mediteraneene și Asia temperată, iar în prezent se cultiva în America și Europa.
Proprietăți și recomandări
Principalele utilizări tradiționale se referă în principal la afecțiunile respiratorii și ale aparatului digestiv, iar extern la ameliorarea durerilor reumatice, arsuri, răni, dureri de urechi, cât și dureri de dinți. În trecut s-a folosit și pentru reglarea tensiunii arteriale, ca tonic nervin general, în anxietate și isterie.
Compoziție chimică și fitoterapeutică a plantei
Părțile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi conțin 0,5-1 la sută ulei esențial format în special din pinen și pinocamfen, sesquiterpene, iar cantitatea cea mai mare de ulei esențial se găsește în flori, apoi în frunze. Planta mai conține derivații flavonici, o substanță amară de natură lactonică numită marubiina, acid usolic și oleanolic, diosmina, beta-sitosterina, tanin, hysopina, gumi-rezine, zaharuri, lipide și substanțe minerale: Ca, K, Na, P, Fe, Cu, S, Mu, Zu, Mo, Al etc. Uleiul esențial se obține prin antrenarea cu vapori de apă din părțile florale ale plantei și frunze recoltate în timpul înfloririi. Uleiul esențial obținut prin acest procedeu este încolor, până la galben-pal-verzui, cu miros dulceag camforos. Se amestecă bine în uleiurile esențiale de levănțică, rosmarin, myrt, de Primeta racemosa, salvie, geranium și uleiuri de citrice, iar ca acțiune terapeutică uleiul esențial de isop este considerat ca astringent, antiseptic, bactericid, antiviral, carminativ, calmant al cefaleelor, cicatrizant, digestiv, diuretic, emenagog, expectorant, febrifug, hipertensiv, nervin-sedativ, endorific și tonic (cardiac și în deficientele circulatorii), vermifug și vulnerar (de vindecare mai rapidă a plăgilor).
Principalii constituenți din uleiul esențial sunt pinocamphonele, izopinocamhone, estragolul, barneolul, geraniolul, bimonene, tuyone, myrcene, caryofilene etc.
Mod de folosire
În aromotarepie: principalele utilizări se referă la acțiuni cutanate: echimoze, tăieturi, dermatite, eczeme, răni, inflamații etc.
În afecțiuni circulatorii: mușchi și articulații, în tensiuni mici sau mari ale presiunii sanguine, în afecțiunile reumatice.
În afecțiunile sistemului respirator: astm, bronșite, cataruri, faringite, tuse, tonsilite, tuse convulsivă.
În afecțiunile sistemului digestiv: colici, indigestii, gastrite.
În afecțiunile sistemului genito-urinar: anemoree, leucoree (trichomonoza în special), iritații mecanice etc.
Sistem imunitar: răceală, gripă, stări febrile etc.
Sistem nervos: anxietate, oboseală, tensiune nervoasă, condiții de stres, nevroze astenice etc.
În aromoterapie se utilizează numai în mici concentrații diluat într-un ulei pe bază de măsline sau uleiuri vegetale obținute prin presare la rece. Intern, diluația uzuală este de 3-4 picături la o lingură de ulei vegetal, iar uleiul de isop intră ca aromatizant în numeroase produse cosmetice, parfumuri, săpunuri etc. În industria alimentara este folosit pentru proprietățile condimentare în diferite preparate din carne, sosuri, băuturi alcoolice rafinate, iar pentru folosirea tuturor acestor produse sau preparate mai trebuie menționat că, deși isopul nu este iritant și nesensibilizant, în special uleiul esențial este și tonic moderat datorită conținutului în pinocanfene. Deci, toate preparatele care conțin ulei volatil de isop trebuie folosite moderat și sunt contraindicate în timpul sarcinii, în epilepsie, cât și în hipertensiune arterială. Părțile aeriene ale plantei, recoltate în timpul înfloririi și uscate la umbră, pot fi folosite în farmacia casei ca atare sub formă de infuzie una-două lingurițe la o cană de apă, iar după un timp de 10-15 minute de la infuzare într-un vas acoperit se pot consuma una-două căni pe zi din acest ceai, îndulcite cu miere de albine. Isopul intră în compoziția multor ceaiuri medicinale sau alimentare cum ar fi: ceaiul antiasmatic și pectoral, ceaiul osana etc.