Galați: O femeie a stat opt luni cu un făt dezvoltat în abdomen, fără să fie depistată sarcina



O femeie din Galați a stat timp de opt luni cu un făt care i s-a dezvoltat în abdomen, și nu în uter, fără ca sarcina să fie depistată, iar în momentul în care a ajuns la spital medicii au constatat că fătul era mort de aproximativ două luni, acesta fiind considerat un caz medical rar.
Femeia în vârstă de 31 de ani a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Galați acuzând dureri abdominale, iar medicii au constatat că este vorba despre un caz extrem de rar: aceasta era însărcinată în opt luni, iar fătul se dezvoltase în abdomen.
De asemenea, medicii au constatat că fătul era mort de aproape două luni.
„Pacienta a fost internată la obstetrică ginecologie pentru dureri abdominale. Ecografic, s-a descoperit un făt corespunzător vârstei de șase luni. Cum situația era nefavorabilă unei întreruperi de sarcină, s-a procedat la o operație cezariană în timpul căreia s-a descoperit în cavitatea abdominală fătul, mort de circa două luni. Nu avea semne de sarcină și chiar fusese la medicul ginecolog cu ceva timp în urmă. Cum sarcina ei nu avea nici o legătură cu uterul, i s-a spus că nu e însărcinată. De fapt, nu prezenta nici un semn de sarcină. Intervenția a fost una conservatoare – a fost scos fătul, iar femeia a fost pusă sub tratament până la refacere”, a declarat dr. Alina Călin, medicul care s-a ocupat de acest caz.
Riscul de moarte la care a fost expusă femeia, enorm
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Apostol Andrei” Galați, dr. Nicolae Bacalbașa, a declarat că este vorba despre un caz medical extrem de rar și că pacienta a avut „mare noroc” că a rămas în viață.
„În peste 40 de ani de medicină n-am mai văzut niciodată așa ceva. Riscul de moarte la care a fost expusă mama a fost enorm. Nu știu dacă vorbim despre o minune, dar femeia a avut mare noroc să rămână în viață”, a declarat dr. Nicolae Bacalbașa.
În prezent, femeia se află sub tratament și este internată la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați, fiind în afara oricărui pericol, potrivit medicilor.