Galați: Bărbatul cu alcoolemie 6,3 la mie în sânge a murit la spital

Bărbatul care a fost dus, luni, la spitalul din Galați cu alcoolemie de 6,3 la mie în sânge a murit, după câteva ore, la spital. Urmează să se stabilească dacă i-a fost fatală lovitura la cap sau cantitatea de alcool din sânge, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Surse din cadrul unității medicale spun că bărbatul de 40 de ani, cu alcoolemie de 6,3 la mie în sânge, a fost declarat decedat la puțin timp după ce a ajuns la spital.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar medicul legist va stabili cauza decesului, dacă moartea a fost cauzată de cantitatea de alcool din sânge sau de lovitura de la nivelul capului.
Gălățeanul de 40 de ani a ajuns, luni, în stare gravă la spital după ce a consumat o cantitate impresionantă de alcool. Medicii au stabilit că bărbatul are 6,3 la mie alcool în sânge, după ce a băut duminică toată ziua, iar seara a plecat spre casă, unde, se pare că ar fi căzut și s-a lovit la cap.
„Am avut un caz la Vârlezi. Echipajul de la Ambulanță a mers la un bărbat de 40 ani în comă, cu traumatism cranio cerebral. A fost găsit acasă în stop cardio respirator, a fost resuscitat, intubat și dus la UPU. Avea o alcoolemie de 6,3 la mie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Serviciului de Ambulanță Județean, Mihai Polinschi.
Medicii gălățeni spun că alcoolemia bărbatului care a murit luni este, probabil, cea mai mare înregistrată la o unitate medicală din Galați.
În urmă cu opt ani un caz asemănător s-a produs în județul Iași. În 2010, o ieșeancă în vârstă de 63 de ani a fost internată la Spitalul de Urgență din Iași cu o alcoolemie de 7,55 la mie alcool în sânge.

Recomandări

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava
Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava