GĂLĂNEȘTI (II). După reforma agrară din 1783, înfăptuită cu păduri, pășuni, fânețe și țarini confiscate proprietarului ecleziast, încep să fie consemnate și toponimele, unele vechi, poate din vremea acelui Herman, fratele lui Iațco, de la care avea să cumpere Ștefan cel Mare Voitinelul, „unde este casa lor, la Voitinu, unde aceasta iese din pădure și din poiană și unde este mănăstirea lor și vechiul lor loc de cosit, sub brădet”. Iar dintre toponime, cele mai interesante și mai tăinatice par să fie cele care se referă la țarini, care pot permanentiza nume de oameni de demult (Barc, Bărcuț, Boicu sau Dealul Ungureanului) sau pot sugera diverse înțelegeri funciare în timp (Lanul Tocmitură, Locurile nemțești, Țarina Popii sau Unghiul Popii).
Biserica din Gălănești a fost construită, între anii 1849-1850, de Mihail Bodnarescul, fiind sfințită în 1852 și împodobită cu un iconostas în 1857. În 1876, parohia avea 1.343 enoriași, paroh fiind Mihail Gramatovici. În 1907, preot era Leon Abager, născut în 1873, preot din 1897, iar cantor, din 1902, Gavriil Spânul, născut în 1865.
Din 1882, funcționa, la Gălănești, o școală cu 2 clase[1].
O listă de subscripție pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „Samuil Sauciuc, preot în Galanești”, menționează, printre familiile comunei, pe: Ermolaie Prelipceanu, Gheorghi Cârsteanu, Ștefan Cârsteanu, Dimitrie Băbălean, Alexandru Galan, Ioan Cuciureanu, Ioan Bodnariu, Ostafie Bodnariu, Meliton Bujdeiu, Simion Hrișca, Ioan Cârșteanu, Iftemi Bujdeiu, Mafteiu Galan, Niculaiu Bodnariu, Ioan alui Constantin Bujdeiu, Ioan Ungurean, Gavril Spânu și Andrei Precop[2].
În 1895, Gălăneștii aveau 1.341 locuitori, conduși de primarul Nicolai Bodnariu și îndrumați spiritual de parohul Lazăr Grigorovici, de învățătorul Iftimie Prelipcean și de cantorul Gavril Spânul.
Banca raiffeisiană din Gălănești a fost înființată, în anul 1900, de preotul Lazăr Grigorovici, de învățătorul Iftimie Prelipcean și de primarul Nicolai Bodnariu.
În 1902, „având comuna Gălănești, situată pe moșia Fondului ort. Or. religionar, o bisericuță de tot îngustă și disolantă și nefiind cu putință o activitate religionară-morală fără o biserică potrivită, din inițiativa parohului Ambrosie Gribovici, sătenii au pus bani pentru construirea unei noi biserici și, astfel, sunt menționați gospodarii Gălăneștilor de la 1902, aceștia fiind: Ioan Bodnar, George Cărstean, Vasile Bujdei, Agrepina Galan, Maria Galan, Petru Hrișcă, George Galan, Ioan alui Filip Bujdei, Simion Bodnar, Alexandru Galan, Petrea Ungurean, Andrei Precop, Eugen Galan, Teodor Bujdei, Teodor Cărstean, Meliton Cărstean, directorul școlar Iftemi Prelipcean, cantorul bisericesc Gavril Spânul, Ioan alui George Cuciureanu, Simion Cuciurean, Ștefan Cărstean, Maxim Galan, Teodor Galan, Vasile Ungurean, Elisei Galan, Ioan Ungurean, Miron Galan, Ioan Cărstean, Mihai Cuciurean, Constantin Galan, Petrea Bodnariu, Ioan Galan, Alexandru alui Gavril Galan, Titus Bodnari, Gavril alui Precop Galan, Simion alui Ilie Bodnari, Anton Galan, Andrei Bujdei, Marco Galan, Iftemi Bujdei, Iftemi Șorodoc, Petrea Cuciureanu, Vasile Ungurean, Nicolai Galan, Grigorie Iliuț, Pamfil alui Vasile Galan, Ilie Babaleanu, Onufrei Hurjui, Parftemi Hurjui, Constantin Galan, Trifon Galan, Spiridon Bodnar, George Rotari, Ilie Bodnari, Ioan alui Simion Galan, Teodor Precop, Iftemi Galan, Meliton Bujdei, David Galan, Lazăr Bodnar, Mihai Cărstean, Eufrosina Cărstean, Zaharie Galan, Pentelei alui Andrei Galan, Vasile Ungurean, Maxim Iliuț și Ioan Bodnari[3].
„Fiul învățătorului din Gălănești, cadetul George Prelipcean, de la Batalionul 18 de vânători, și-a aflat moarte în 8 Noiembrie 1915… La 1 Aprilie, a fost rănit la Dobronăuț, în Bucovina… După vindecarea rănii, fu iarăși trimis la front. În noapte din 7 spre 8 Noiembrie, pe când se afla în tranșeu, un glonț îl nimeri, prin brațul stâng, în piept. În dimineața zilei de 8 Noiembrie 1915, și-a dat sufletul în mâinile Domnului”[4].
Gălăneștii de astăzi, aidoma Gălăneștilor din perioada Bucovinei istorice, este perla celui mai bogat ținut al Bucovinei, ținutul Rădăuților. Un amestec interesant de tradiție și de modernitate, de sat tipic bucovinean și de „oraș agro-industrial”, schițat pe planșele arhitectului sucevean Florin Duduță, definesc o localitate relativ nouă, dar cu resurse inepuizabile de înnoire.
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1876 p. 61, 1907 p. 168
[2] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 45/1891, p. 6
[3] DEȘTEPTAREA, Nr. 99/1902, p. 2
[4] VIAȚA NOUĂ, Anul III, nr. 169, 19 decembrie 1915, p. 4