STEAUA

Galacticii ne-au arătat fotbal din altă galaxie



Galacticii ne-au arătat fotbal din altă galaxie
Galacticii ne-au arătat fotbal din altă galaxie

Echipa Steaua a pierdut, marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-4 (0-2), meciul susținut în compania formației Real Madrid, în etapa a III-a a grupei E a Ligii Campionilor. Real Madrid a deschis scorul în minutul 9, prin Sergio Ramos, care a reluat cu capul în poartă după un corner executat de pe partea stângă de Guti. Ramos a marcat al doilea gol în zece meciuri din Liga Campionilor, însă a înscris pentru prima oară în acest sezon, în toate competițiile. În minutul 34, Robinho i-a pasat lui Emerson, acesta i-a trimis lui Van Nistelrooy, care a șutat, Carlos a respins, mingea a ajuns la Raul iar acesta a trimis-o în poartă. Raul a marcat golul cu numărul 54 în Liga Campionilor. Real Madrid și-a mărit avantajul în minutul 56, când Robinho l-a driblat pe Saban în colțul din stânga al careului și a șutat la colțul lung, învingându-l pe Carlos. În minutul 64, Valentin Badea a înscris din interiorul careului, după o pasă de la Thereau. Real Madrid a stabilit scorul final al partidei, 4-1, în minutul 76, când atacantul Van Nistelrooy a trimis un lob de efect peste Carlos. Publicul de pe stadionul Steaua a aplaudat reușita olandezului care a marcat golul 50 în cupele europene. El a fost aplaudat și în momentul înlocuirii cu Ronaldo.
Steaua: 13. Carlos – 23. Saban (21. Thereau ’59), 3. D. Goian 24. Ghionea, 18. P. Marin – 16. Nicoliță, 22. Paraschiv (7. Oprița ’78), 20. Lovin (8. Ov. Petre ’62), 11. Boștină – 10. N. Dică, 9. V. Badea. Antrenor: Cosmin Olăroiu.
Real Madrid: 1. Casillas – 4. Ramos, 21. Helguera, 5. Cannavaro, 3. Roberto Carlos – 8. Emerson, 6. Diarra – 7. Raul, 14. Guti (23. Beckham ’71), 10. Robinho – 17. Van Nistelrooy (9. Ronaldo ’79). Antrenor: Fabio Capello. Pe stadionul Steaua s-au aflat 25.000 de spectatori, iar la ora 21.00, cu 45 de minute înainte de meci, arena era plină. Căpitanul stelist, Mirel Rădoi, a fost aplaudat atunci când a traversat terenul pentru a merge spre bancă, în timp ce jucătorii spanioli au fost huiduiți. La partidă au asistat și aproximativ 200 de suporteri spanioli. Cu puțin timp înainte de intrarea echipelor în teren, la stația de amplificare s-a putut auzi melodia „Doamne, ocrotește-i pe români”, interpretată de Sava Negrean Brudașu, melodie la care Gigi Becali a stat în picioare și la final a ridicat pumnul în sus, în semn de victorie. Israelianul Klemi Saban fost fluierat în momentul înlocuirii, la fel ca și Lovin. De asemenea, suporterii l-au fluierat și pe portarul Carlos. În etapa următoare a Ligii Campionilor, Steaua va întâlni, la 1 noiembrie, formația Real Madrid, pe stadionul Santiago Bernabeu.
– Olăroiu plânge după accidentații Iacob și Rădoi
Antrenorul Cosmin Olăroiu a declarat că Steaua ar fi avut o altă evoluție în Liga Campionilor, dacă în teren s-ar fi aflat și jucătorii Mirel Rădoi și Victoraș Iacob, ambii indisponibili din cauza unor accidentări. „Este clar că nu toți jucătorii sunt pregătiți pentru acest nivel. Rădoi și Iacob sunt doi jucători importanți, cu ei în teren ar fi fost altceva. Dar, aceștia suntem, trebuie să ne descurăm cu ce există în momentul de față. V-am spus că este o competiție la care participăm pentru prima oară, la care vom reuși să ne dăm seama de nivelul la care suntem, ce jucători pot face față. Nu avem multe soluții în momentul de față, chiar astăzi a trebuit să jucăm cu jumătate din echipa de bază”, a spus Olăroiu. El a menționat că regretă faptul că Steaua nu a avut aceeași evoluție ca în repriza secundă.
– Capello, mulțumit de victorie
Antrenorul Fabio Capello a declarat că Steaua București a demonstrat în meciul de marți că este o formație puternică, dar că a întâlnit o echipă Real Madrid excelentă în etapa a III-a a grupei E a Ligii Campionilor. „Steaua este o echipă foarte bună, dificilă, care muncește mult, aleargă mult, este periculoasă la loviturile libere, dar cred că astăzi a întâlnit o echipă excelentă. Astăzi s-a văzut o echipă Real Madrid de calitate, care a reușit să-și adune forțele și să-și arate adevărata valoare. Sunt mulțumit de această victorie”, a spus Capello la conferința de presă de după meciul câștigat în fața formației Steaua București. Capello a menționat că victoria obținută în meciul cu Steaua este importantă și că echipa sa a primit gol, deoarece jucătorii s-au relaxat la un moment dat. Tehnicianul italian a menționat că meciul cu Steaua a fost important pentru Real Madrid, dar că echipa sa trebuie să se concentreze acum pentru partida cu FC Barcelona, din etapa viitoare a campionatului Spaniei.
– Olympique Lyon, victorie la scor de forfait și la Kiev
Echipa Olympique Lyon a învins, marți, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), formația Dinamo Kiev, în celălalt meci din cadrul grupei E a Ligii Campionilor. Golurile au fost reușite de Juninho ’31, Kallstrom ’38 și Malouda ’50. În urma acestor rezultate, clasamentul grupei E este următorul: 1. Olympique Lyon 9 puncte, 2. Real Madrid 6 puncte, 3. Steaua 3 puncte, 4. Dinamo Kiev 0 puncte.
Becali încă mai visează la optimile Ligii Campionilor
Președintele CA al FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că prestația portarului portughez Carlos Fernandes și a fundașului israelian Klemi Saban în meciul cu Real Madrid a fost una dezastruoasă. „Nu are cum să-mi treacă supărarea așa repede după bătaia de joc de marți. După meci mi-era rușine de public, care a venit să vadă fotbal, nu prestația slabă a unor așa numiți fotbaliști. Cum a fost jocul lui Carlos și Saban? Dezastruos. Reacția spectatorilor la adresa lor a fost normală”, a spus conducătorul FC Steaua, adăugând că nu a abandonat ideea calificării în optimile Ligii Campionilor. Becali a menționat că singura vină a antrenorului Cosmin Olăroiu în partida de marți este că a alcătuit o echipă defensivă.


Galacticii ne-au arătat fotbal din altă galaxie
Galacticii ne-au arătat fotbal din altă galaxie
Galacticii ne-au arătat fotbal din altă galaxie
Galacticii ne-au arătat fotbal din altă galaxie


Recomandări

Consilierul local USR Suceava Mihai Anghelea i-a solicitat primarului Vasile Rîmbu să găsească o soluție reală pentru a finanța clubul de fotbal Cetatea 1932 Suceava

Consilierul local USR Suceava Mihai Anghelea i-a solicitat primarului Vasile Rîmbu să găsească o soluție reală pentru a finanța clubul de fotbal Cetatea 1932 Suceava
Consilierul local USR Suceava Mihai Anghelea i-a solicitat primarului Vasile Rîmbu să găsească o soluție reală pentru a finanța clubul de fotbal Cetatea 1932 Suceava