Minifotbal – Campionatul județean de old-boys „Ambro”

Galacticii au dat în sfârșit de gustul victoriei



Etapa a X-a a Campionatului județean de old-boys „Ambro” a oferit o serie de meciuri deosebit de interesante. În primul rând ar trebui salutat primul succes stagional obținut de Galacticii, care au înregistrat și un salt de trei locuri în clasament.
Foarte disputată a fost și confruntarea dintre Brădet și Euro Express Full, care a fost decisă de tripla lui Nicu Filip. Runda a zecea a consemnat victorii pe linie pentru primele patru clasate, astfel că ierarhia în vârful clasamentului a rămas neschimbată.
Ca și până acum, sponsor principal al campionatului găzduit de Baza Sportivă „Gârla Morii” din lunca Sucevei este societatea Ambro, un nume cu tradiție în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani, implicate activ în organizarea competiției fiind, de asemenea, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.
Rezultate înregistrate în etapa a X-a:
Inter Conti – Atletico 10-0
Au marcat: Apetri (3), Grigorean (3), D. Oniu (2), Pop (2).
Ambro-Autobest HQ – Thermonet 4-2
Au marcat: Sumanaru, Cosmaciuc, Gavriliuc, Sergiu, respectiv Bumbac, Ursaciuc.
Vivendi – Bucovina 8-1
Au marcat: D. Goian (4), M. Ciobanu, C. Stamate, Brăescu, Eugen, respectiv Teodosie.
Valexin – Eco Optic 4-0
Au marcat: Vacariu (2), Țiprigan, M. Mihai.
Euro Express Full – Brădet 2-3
Au marcat: Fl. Stamate (2), respectiv N. Filip (3).
Artra – Crama cu Ștaif 3-11
Au marcat: Toma, Axinte, Vasiliu, respectiv Ignătescu (4), N. Grosu (2), David (2), N. Lazăr (2), Macovei.
Galacticii – Concordia 4-2
Au marcat: Palievici (2), Șușu, Colomeischi, respectiv Budeanu, Râșca.
Clasament
1. Inter Conti 9 9 0 0 63-12 27
2. Vivendi 9 8 0 1 55-14 24
3. Valexin 9 7 1 1 31-13 22
4. Crama cu Ștaif 9 7 0 2 42-12 21
5. Ambro-Autobest HQ 9 5 2 2 21-14 17
6. Atletico 9 5 1 3 23-26 16
7. Brădet 10 4 2 4 24-33 14
8. Thermonet 9 3 2 4 20-29 11
9. Euro Express Full 9 2 2 5 24-33 8
10. Bucovina 9 2 0 7 19-42 6
11. Galacticii 9 1 2 6 15-33 5
12. Concordia 10 1 2 7 25-44 5
13. Eco Optic 9 0 4 5 12-31 4
14. Artra 9 1 0 8 21-57 3
Programul etapei a XI-a:
Marți, 15 noiembrie, ora 18.00: Concordia – Inter Conti
Marți, 15 noiembrie, ora 19.00: Atletico – Ambro-Autobest HQ
Marți, 15 noiembrie, ora 20.00: Thermonet – Vivendi
Miercuri, 16 noiembrie, ora 18.00: Bucovina – Valexin
Miercuri, 16 noiembrie, ora 19.00: Eco Optic – Euro Express Full
Joi, 17 noiembrie, ora 18.00: Artra – Thermonet (meci în avans din ultima etapă)
Joi, 17 noiembrie, ora 19.00: Crama cu Ștaif – Galacticii
Brădet stă în această rundă.



Recomandări