Bani

„Galacticele” de la Oltchim primesc bani de la Primăria Bucureștiului



Primăria Capitalei va sponsoriza cu un milion de lei echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, suma urmând să fie alocată din fondul de rezervă al municipalității, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat vineri de Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Proiectul de hotărâre are inclus în anexe un referat al președintelui clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în care se menționează că, în prezent, gruparea sportivă se confruntă cu o situație financiară deosebit de grea și nu mai poate susține echipa de handbal ferminin. Potrivit proiectului, banii alocați vor fi destinați participării echipei de handbal feminin la competițiile internaționale în care aceasta este deja angrenată (Liga Campionilor – n.r.). După supunerea la vot a proiectului, consilierii PDL din CGMB au contestat numărătoarea voturilor. Potrivit acestora, proiectul nu ar fi întrunit numărul de voturi necesare aprobării, însă președintele de ședință a declarat proiectul ca fiind votat.



Recomandări

Cele 114 primării sucevene primesc 38,176 milioane de lei de la Consiliul Județean. Lista completă cu sumele pentru fiecare localitate

Oficialii de la CSU Suceava au primit liber la transferuri după ce Primăria și Universitatea „Ștefan cel Mare” au garantat că susțin lupta pentru promovare

Imagini de la ședința în care primarul Ion Lungu și rectorul Valentin Popa și-au reiterat sprijinul pentru echipa de handbal
Imagini de la ședința în care primarul Ion Lungu și rectorul Valentin Popa și-au reiterat sprijinul pentru echipa de handbal