Sportivii de la CSM Florconstruct și-au verificat potențialul într-o gală organizată la Suceava, unde i-au avut adversari pe boxerii cluburilor Nicolina și Voința Unirea Iași. În cele mai multe meciuri nu a lipsit spectacolul, fiind gustat de iubitorii de box prezenți la gală. Au avut loc partide care au luat sfârșit înainte de limită. Dintre remarcații antrenorului Doru Iftime se numără Nicolae Berariu, sportiv care la finele acestei săptămâni va participa la Campionatul Național de Seniori de la Târgu Jiu. Cu ocazia acestei gale, au fost verificați și câțiva pugiliști mai mici, o parte dintre ei confirmând că în viitorul nu prea îndepărtat ar putea urca cu succes treptele acestui sport.





