Lumea de azi nu știe sau nu mai ține minte gafa președinției din perioada când domnea la Cotroceni Emil Constantinescu, care, pe vremea mandatului său, de sărbătorile Crăciunului i-a trimis o telegramă de felicitare omologului său turc. De unde să știe amploaiații care lucrau la cabinetul său – angajați acolo, în mod sigur, tot pe baza sfintelor și atemporalelor pile românești -, că Turcia joacă sub culorile altei religii, ca să ne exprimăm în termeni sportivi? Dar poate că amploaiații prezidențiali știau, dar nu i-a deranjat, c-or fi socotit că și ce dacă e turcul musulman și stă sub steagul altui mântuitor? Asta nu înseamnă că îi strică niște urări de sănătate, cu ocazia sfintei nașteri a mântuitorului nostru, că e știut că două cotonogeli strică, nicidecum doi mântuitori sau chiar mai mulți.
Am fost și eu victima unor asemenea gafe, e drept că mai mici decât cea de mai sus, fiindcă și importanța mea e mai mică decât a titanului Constantinescu. Cea mai notabilă e când am primit de Crăciun un mesaj de felicitare pentru… Paști, care vorbea pios de taina sfintei Învieri, care trebuia să-mi picure în suflet pace, lumină și nu mai țin minte ce. Ăl care mi-a trimis mesajul a încurcat Crăciunul cu Paștele, fiindcă s-o fi gândit că între nașterea mântuitorului și învierea sa e o diferență care poate fi trecută lejerescu cu vederea.
Cel mai tare mă jignește de sărbătorile astea elanul ipocriziei. Oameni cărora nici nu le pasă de mine îmi trimit mesaje fierbinți. Inși care mi-ar tăia capul cu mare plăcere nu mai pot de dragul meu.
Măcar de-ar fi mesajele concepute de creativitatea lor, atâta cât este, dar de obicei sunt preluate de la alții sau direct din folclor. Măcar de-ar fi mesaje personale, destinate numai mie, dar de obicei ele sunt expediate prin telefon sau e-mail unei întregi liste de felicitați.
Mesajul meu pentru dumneavoastră este sincer, însă. Vă doresc să fiți sănătoși și fericiți. Cei câțiva ani de când împărtășim rubrica de față arată că și eu am nevoie de voi, și voi de mine. La mulți ani!