Gabriel Oprea, vizat într-un dosar nou. ÎCCJ a dispus completarea cercetărilor într-un caz de abuz în serviciu

Instanța supremă a decis completarea cercetărilor într-un caz de abuz în serviciu în legătură cu emiterea unor rapoarte DIPI și ORNISS, vizându-l pe fostul ministru G. Oprea, fiind vorba despre o plângere de neîncepere a urmăririi penale/netrimitere în judecată formulată de Mihai Șova, scrie Mediafax.”Admite plângerea formulată de petentul Șova Mihai împotriva ordonanței nr. 539/P/2016 din data de 22 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin ordonanța nr.178/II/2/2017 din 14 decembrie 2017. Desființează ordonanța atacată și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică pentru completarea urmării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, instigare la fals intelectual și instigare la abuz în serviciu, (..). Procurorul trebuie să efectueze o anchetă efectivă care să presupună verificarea aspectelor învederate de către petentul Șova Mihai în legătură cu presupusa implicare a intimatului Oprea Gabriel în emiterea raportului Departamentului de Informație și Protecție Internă nr. 0001180041/15.01.2015 și a deciziei nr. S/440/15.01.2015 a Oficiului Registrului Național al Informațiilor – Secrete de Stat, acte care au stat la baza redactării adresei nr. 6504/15.01.2015, fapt ce presupune: – audierea intimatului Oprea Gabriel; – audierea persoanelor care au emis raportul nr. 0001180041/15.01.2015, respectiv dacă acesta a fost întocmit ca urmare a ordinelor intimatului Oprea Gabriel; – adresă la D.N.A. pentru a se comunica calitatea petentului Șova Mihai în dosarul nr. 632/P/2015 și stadiul procesual al cauzei”, se arată în decizia instanței supreme.

Recomandări

Fiasco total în dosarul în care cinci silvicultori de la Breaza au fost acuzați de abuz în serviciu în scopul unor tăieri ilegale

Silvicultor condamnat definitiv la închisoare pentru abuz în serviciu și complicitate la tăiere de arbori

O judecată întinsă pe mai mulți ani, privind patru silvicultori, administratorul unei firme și subalternii acestuia, a ajuns în parte la final. Foto Getty Images

O judecată întinsă pe ani, privind patru silvicultori, administratorul unei firme și subalternii acestuia, a ajuns în parte la final
O judecată întinsă pe ani, privind patru silvicultori, administratorul unei firme și subalternii acestuia, a ajuns în parte la final

Un judecător și un avocat, cercetați pentru neglijență în serviciu, într-un dosar privind paternitatea a doi copii