Gabriel Oprea, nominalizat la MAI, a fost ministru pentru Administrație în Cabinetul Năstase



Gabriel Oprea, nominalizat pentru postul de ministru al Administrației și Internelor a fost, între 2003 și 2004, funcția de ministru delegat pentru Administrația Publică din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în cabinetul Adrian Năstase (după remanierea din 16 iunie 2003). Înainte de 2002, el a mai deținut funcțiile de președinte al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, director adjunct al Colegiului Național de Apărare. El a fost ofițer de justiție militară și ofițer în Ministerul Apărării Naționale.
Între 2004 și 2005, Oprea a fost membru al Biroului Coordonator Național al Partidului Social Democrat, din 2004 este președintele PSD Ilfov iar din 2006 este și președintele Departamentului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.
El a deținut, pentru scurt timp, și funcția de prefect al Capitalei.
Gabriel Oprea este doctor în drept la Universitatea București, a absolvit Colegiul Național de Apărare, cursul postuniversitar pe teme de securitate și siguranță națională, Facultatea de Drept, Universitatea București și Școala militară de ofițeri Sibiu, specializarea intendență.
În anul 2000 a primit Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, iar un an mai târziu, în 2001, Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
Gabriel Oprea are 47 de ani, este căsătorit și are doi copii.
Gabriel Oprea are, conform declarației de avere postată pe site-ul Camerei Deputaților, două case de locuit în Capitală și una în Pipera-Voluntari, două apartamente în București și câte o casă de vacanță în Venus-Mangalia și Predeal. De asemenea, el mai are și un spațiu comercial în sectorul 5.
Deputatul PSD are în conturi bancare 1.045.379 euro și 58.704 RON.
Social-democratul a vândut unei firme, în iulie 2007, două terenuri, unul agricol, de 2000 mp și unul intravalilan, cu o suprafață de 3000 mp, pe cel din urmă aflându-se și unele clădiri nefinalizate, contra sumei de 2,5 milioane euro.
„Din banii obținuți, am achitat creditele bancare, am cumpărat autoturismul Mercedes-Benz”, a menționat semnatarul în subsolul declarației de avere, datată 9 iunie 2008.
Gabriel Oprea a încasat indemnizație de deputat în valoare de 68.568 RON și pensie militară de 36.606 ron. Totodată, deputatul PSD și soția sa au primit 179.800 euro din închirierea unor apartamente.
Social-democratul Gabriel Oprea a fost propus de PSD pentru Ministerul Internelor și Reformei Administrative, la conducerea căruia se află, din 6 aprilie 2007, Cristian David.