Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava găzduiește, de la sfârșitul săptămânii trecute, expoziția de pictură a artistului plastic Gabriel Gheorghiu.
Un artist liber profesionist dedicat exclusiv picturii
Hunedorean de origine, dar stabilit la Iași (unde a absolvit, cu ani în urmă, secția Pictură din cadrul Academiei de Arte „George Enescu”, avându-l ca maestru pe Dan Hatmanu), Gabriel Gheorghiu, artist liber profesionist dedicat exclusiv picturii, pare a fi, așa cum remarcă criticul de artă Valentin Ciucă, „unul dintre ultimii boemi autentici ai Iașilor”.
Prezentat la vernisaj de artista plastică Lucia Pușcașu, președintele Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici, ca un personaj „timid dar spontan”, care „crede cu adevărat în ceea ce face”, Gabriel Gheorghiu se prezintă în fața publicului sucevean cu o selecție de 30 de lucrări, care circumscriu aproape toate genurile picturii: peisaj rural și urban, flori, portret, nud…lucrări realizate în tempera („corectate” cu ulei pe alocuri), acoperite cu straturi succesive de verniuri.
Dialog între lumină și întuneric
Lucrări care, așa cum a subliniat Lucia Pușcașu, se remarcă prin „dialogul între lumină și întuneric” și care, ca să-l citez din nou pe Valentin Ciucă (deși aparțin lumii mute a culorilor) „au ceva din sonoritățile romantic-melancolice ale lui Chopin”.
O expoziție despre care subprefectul Angela Zarojanu, care i-a adus oaspetelui salutul autorităților sucevene, a spus că „ne încântă sufletele” mărturisind că peisajele ieșene îi trezesc „amintiri plăcute din anii studenției” petrecuți în orașul de pe coline.
Cu titluri ca „Fundacul Corbului”, „Case în Copou”, „Iarnă la Parcova”, „Hibernală”, „Peisaj sălbatic” sau „Flori de păducel”, „Maci”, „Floare de măceș”…lucrările lui Gabriel Gheorghiu, cu subiecte simple, pașnice, care elimină provocările, conturează un univers de liniște care favorizează evadări în imaginar.
„Eu iubesc arta și, fiindcă și ea mă iubește pe mine, facem copii împreună!”
Pictorul, din atelierul căruia (situat în Iași pe Strada Armeană) răsună mereu acorduri de chitară, întârzie parcă într-o prelungită adolescență, o adolescență care-i permite căutări și regăsiri succesive ale propriului său Eu interior, căutări care-l îndeamnă să aștearnă pe pânză notații plastice fugare, pe care le „îmbracă” apoi în culori și verniuri strălucitoare.
„Eu iubesc arta – a spus la final de vernisaj Gabriel Gheorghiu – și, fiindcă și ea mă iubește pe mine, facem copii împreună!”.
