Gabriel Constantin Șerban, scos din Primăria Câmpulung



În capitala cenușiului din județul Suceava, Câmpulung Moldovenesc, mașinile sunt ridicate de pe străzi într-o veselie vecină cu nesimțirea. Străzi, e prea mult spus. În fapt este vorba despre niște drumuri bortilite pe care cel mai slab primar al Câmpulungului de la prima atestare a localității încoace, Gabriel Constantin Șerban, tocmai s-a apucat să le cârpească. De parcă la Câmpulung, mai ales la Câmpulung, toamna e ca vara, și nu ca iarna.
Printre cetățenii cărora le-au fost furate, pardon, ridicate mașinile pe motiv că au fost parcate aiurea se numără și Vasile Doboș, un profesor în vârstă de 82 de ani, care a fost director al Liceului Silvic din Câmpulung Moldovenesc. Deci, în loc să-l facă pe domnul Doboș cetățean de onoare, instituția condusă pe ultimul drum de domnul Șerban a avut grijă ca acesta să aibă parte de multă oroare.
O porție de oroare i-a fost pregătită și lui Marian Cîrlugea, un om în vârstă de 67 de ani. Mâhnit că i-a fost ridicată mașina, domnul Cîrlugea a declarat pentru Monitorul de Suceava: „În orașul ăsta nu e un semafor, nu e un veceu public, e râsul lumii, plin de gropi, primarul nici nu iese din primărie”.
Păi, cum să-i iasă, dacă-i este bine? La incompetența crasă pe care a dovedit-o cu asupra de măsură în cei șapte ani de când este primar, cine l-ar angaja? Și cine l-ar mai lăsa pe el să umble cu tricolorul tras peste haina de costum de mers la nuntă la țară? Și cine l-ar mai da la ziar când s-ar îmbrăca în costum popular în zi de sărbătoare? Și de ce s-ar mai uita la el, clipind des din pleoape, doamnele care fac mici în piață sau patroanele supermarketurilor? Și cine l-ar mai saluta pe stradă? Și cine l-ar mai întreba dacă nu are nevoie de o bucată de salam de vară, care nu-i ca salamul de iarnă, și dacă s-ar bucura ca pe mileul de pe masa din sufragerie, lângă „pescarul bețiv”, să aibă o sticlă de vin nobil și nu una cu vin din surcele?
Domnule Cîrlugea, doamnelor, domnișoarelor și domnilor câmpulungeni, Constantin Gabriel Șerban nu va ieși niciodată din primărie. Doar dumneavoastră puteți să-l scoateți de-acolo. Cu platforma cu care ridică mașinile. Dar mai sigur cu votul. La anul, la alegeri.