Alergare montană

Gabriel Bularda și Dorin Rusu, pe podiumul Cupei Mondiale la juniori



Andrei Dorin Rusu și Gabriel Bularda au urcat pe primele două trepte pe podiumul Cupei Mondiale la Alergare Montană juniori
Andrei Dorin Rusu și Gabriel Bularda au urcat pe primele două trepte pe podiumul Cupei Mondiale la Alergare Montană juniori

Doi dintre atleții din județul Suceava, Gabriel Bularda și Andrei Dorin Rusu, au încheiat în forță ultima etapă din cadrul Cupei Mondiale la alergare montană și au urcat pe primele două locuri ale podiumului rezervat juniorilor. Cea de-a șasea etapă și ultima din acest sezon al Cupei Mondiale s-a derulat în Slovenia, unde cursa a avut doar urcare pe distanța de 8 kilometri, cu o diferență totală de altitudine de 800 de metri, de la 500 la 1.300 de metri. Andrei Dorin Rusu, atlet la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, ce are dublă legitimare la Clubul Sportiv Municipal Dorna din Vatra Dornei, a repetat evoluția foarte bună din etapa a patra a competiției și a câștigat medalia de aur în competiția rezervată juniorilor și în același timp s-a clasat al zecelea la seniori. Podiumul etapei din Slovenia a fost completat pe poziția a doua de un alt sportiv din județul Suceava, Gabriel Bularda, pregătit la CSM Dorna Vatra Dornei de antrenorul Cristian Prâsneac, atlet ce s-a clasat pe locul 20 în clasamentul seniorilor. La primul său concurs internațional, Alexandru Miron, un alt sportiv pregătit la CSM Dorna Vatra Dornei de Cristian Prâsneac, a reușit să termine această etapă de Cupă Mondială pe locul nouă la juniori și pe 43 la seniori, el practicând atletismul de aproximativ un an de zile.
Dorneanul Gabriel Bularda a ocupat primul loc în clasamentul general al Cupei Mondiale la juniori
Atletul dornean Gabriel Bularda l-a secondat cu succes pe colegul său mai mare Andrei Leancă la Cupa Mondială de alergare montană. Dacă anul trecut Andrei câștiga primul loc în clasamentul general al Cupei Mondiale la juniori, în 2015 s-a remarcat Gabriel Bularda, atlet ce a obținut aceeași performanță notabilă pentru atletismul din județ și din România. Dorneanul a participat la patru din cele șase etape disputate, ocupând de două ori locul I, o dată s-a clasat pe locul doi și în a patra etapă a terminat pe locul 34, punctajul total situându-l pe primul loc în clasamentul juniorilor. Chiar dacă a câștigat cele două etape la care a participat, rădăuțeanul Andrei Dorin Rusu nu a putut puncta în clasamentul general, deoarece trebuia să alerge la minim trei din cele șase runde ale Cupei Mondiale.
„Sunt foarte încântat de evoluția sportivilor noștri la toate etapele de Cupă Mondială la care am fost prezenți, dar mai ales la ultima, unde am repetat performanțele din etapa a patra, cu o medalie de aur și una de argint. Sper ca pe 24 octombrie, la Campionatul Național de Cros, să urcăm pe podium atât la individual, cât și la echipe, și să avem doi sportivi calificați la Balcaniadă și la Campionatul European de Cros”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.



Recomandări