Alergare montană

Gabriel Bularda, Andrei Rusu și Andreea Doroftei luptă pentru medalii la mondialele de juniori din Italia



La finalul acestei săptămâni, mai exact duminică, 30 iulie, trei dintre atleții din județul Suceava vor reprezenta România în proba juniorilor la Campionatul Mondial de Alergare Montană, competiție ce va avea loc în localitatea Premana din Italia. Doi dintre atleți, Gabriel Bularda și Andrei Dorin Rusu, sunt antrenați la Clubul Sportiv Municipal Dorna din Vatra Dornei de antrenorul Cristian Prâsneac, în timp ce câmpulungeanca Andreea Doroftei este pregătită la Clubul Sportiv Municipal Suceava de antrenoarea Erzilia Țâmpău. Gabriel Bularda ia startul la acest Campionat Mondial din postura de campion european de juniori, titlu câștigat la începutul lunii, în Slovacia. De altfel, atletul dornean a făcut un test util pentru mondiale, duminică, la un semimaraton montan în Franța, desfășurat pe distanța a 22,4 kilometri, între localitățile Marvejols și Mende, competiție în care a sosit al doilea la juniori.
Andreea Doroftei este și ea medaliată cu bronz la Campionatul European, tot la juniori, ea contribuind decisiv la medalia de argint câștigată la același concurs cu echipa României. Cel de-al treilea sportiv din județ care va lupta pentru o medalie în Italia este Andrei Dorin Rusu, proaspătul campion mondial de juniori în proba de 10.000 de metri și medaliat la aceeași competiție cu bronz, în cursa de 5.000 de metri, tot la juniori I. Deși nu a participat în acest an la competițiile de alergare montană, Andrei Dorin Rusu a făcut cu succes acest lucru în anii trecuți și a fost propus să participe în lotul României de biroul federal.
„Sunt foarte încrezător în cei doi sportivi ai mei, mai ales că se află într-o formă excelentă, demonstrată la ultimele concursuri. Sper să ne întoarcem acasă cu o medalie, dar va fi mult mai greu să obținem acest lucru dacă vor veni multe țări din Africa. Mulțumim Primăriei municipiului Vatra Dornei pentru sprijinul pe care ni-l acordă”, a explicat antrenorul Cristian Prâsneac.



Recomandări

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca
Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca