Delicvență juvenilă

Furturi de telefoane mobile între elevi, la Liceul Alimentar

Un tânăr în vârstă de 16 ani, elev in clasa a IX-a la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, este cercetat de politie pentru furtul a două telefoane mobile, aparținând unor colegi din unitatea de învățământ. Poliția a fost sesizată despre caz miercuri după-amiază, în jurul orei 16.30. Un elev de clasa a IX-a a povestit cum colegul său, Andrean E., din Sf. Ilie, i-a cerut telefonul să-l vadă și apoi a refuzat să i-l mai restituie. O patrulă de poliție a plecat imediat în căutarea suspectului, depistându-l în timp ce se afla pe strada Universității din municipiul Suceava. Asupra acestuia a fost găsit telefonul furat, în valoare de 300 de lei, poliția restituindu-l victimei.
La scurt timp a apărut o a doua sesizare, tot de la un elev de clasa a IX-a. Și acesta a reclamat că a fost lăsat fără telefon de același coleg, cu o zi înaintea furtului sesizat prin 112.
Minorul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Situația școlară a tânărului este dezastruoasă, acesta având foarte multe absențe și probleme de comportament. Nici situația familială a acestuia nu este deloc bună, în urma discuțiilor cu polițiștii mama acestuia plângându-se de faptul că minorul a vândut numeroase bunuri de valoare din casă.
Acest caz ridică un nou semn de întrebare cu privire la securitatea din această unitate de învățământ, numeroase incidente petrecându-se în școală și în trecut, în ciuda faptului că exista un contract de securitate cu o firmă specializată.

Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Eminescu în sufletul copiilor – activități culturale-omagiale la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu”