Sezonul ăsta furtunos, cu tunete, fulgere și ploi torențiale se îngemănează cu ceea ce se petrece în fotbalul nostru de o bună bucată de timp: personajele direct implicate tună și fulgeră pe unde apucă, după care vine șuvoiul și-i cară, punctul terminus fiind nu canalul colector, ca-n lumea noastră, a celorlalți, ci fix… brutăria. Chestia foarte tare e că până să-i ia apa pe toți cei care o merită, s-a găsit unul mai cu moț, pe care l-a luat… de două ori la rând! Stai liniștit, Gigi, că oricât s-ar mai lungi celelalte procese, oricâte reîntoarceri spre rejudecare s-ar mai întâmpla cu toate dosarele, toate cauzele și toți inculpații, n-ai să rămâi singur acolo pe toată durata: până să-mplinești tu cei 3 ani de muncă la brutărie, vin și ăilalți, fie ei verii tăi, fie șefii de Ligă și Federație, fie colegii „investitori”, arbitri și care-or mai fi.
Vreau să spun doar că pe lângă Gigi mai sunt nenumărați „oameni de fotbal” care o merită (și o vor lua, stați fără frică) să facă pârnaie mai lungă și pentru chestii mult mai groase decât a comis Gigi. Deocamdată, doar așa, ca un avertisment, a dat doar cu nasul prin preajma brutăriei (mai mult parcă spre a-și reaminti de prima lui cazare acolo, din anii ’80) domnul selecționer Victor Pițurcă. Știți dv., ăla care a furat toți jucătorii Craiovei, care a furat la Black Jack la Casino (vă amintiți filmarea de acum câțiva ani, nu?), care prăduiește banii F.R.F. În complicitate cu Nașu’, care etc.; ei bine, se îndoiește cineva de faptul că la următoarea condamnare i se va adăuga și anul cu suspendare de acum, pe care l-a luat pentru o biată glumă prin comparație cu celelalte fărădelegi? Crede vreun om din țara asta, că nu va veni vremea în care nu vor mai încăpea ei de ei înșiși în ditamai brutăria, ceilalți Becali, Copos, Borcea, Nețoiu, Pinalti, Niculae și alte câteva zeci? Că va mai rămâne picior de federal de prin toate comisiile alea (de licențiere, de competiții, de apel, de ce-or mai fi) care să nu treacă , pe termen lung, pragul brutăriei? Crede cineva că paguba de 1,7 milioane a lui Becali ori cea de 28 de milioane a lui Copos vor aduce păgubiților compasiunea pe care ne-o cer, nenorociții dracului, tot nouă, ori ani grei de bulău? Zău că furtuna asta îmi place.