Furt de 8.300 de euro dintr-un apartament din Suceava



Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava au în cercetare un furt de proporții dintr-un apartament din cartierul Obcini, proprietara reclamând că dintr-un dulap i-a fost sustrasă suma de 8.300 de euro.
Ieri după-amiază, la 16.20, Gheorghina P., în vârstă de 54 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliției că în aceeași zi, în intervalul orar 9.45-16.00, când nu s-a aflat acasă, persoane necunoscute i-au pătruns în locuință și i-au furat suma amintită.
Imediat, o echipă de polițiști s-a deplasat la fața locului, prima constatare fiind că ușa de la intrare nu prezintă urme de forțare. În interior, anchetatorii au găsit urme vizibile de răvășire, conform victimei banii fiind furați dintr-un dulap al dormitorului, dulap din care toate hainele fuseseră împrăștiate pe jos și pe patul din cameră. Și în celelalte încăperi s-au găsit urme de răvășire, fără a mai fi furate și alte bunuri.
Anchetatorii nu au putut stabili modul în care au pătruns infractorii în casă, neexistând nici o urmă de forțare. Este foarte probabil ca aceștia să fi intrat pe ușa lăsată deschisă chiar de victimă, de altfel femeia declarând poliției că este posibil ca la plecare să fi uitat să închidă yala.
Polițiștii iau în calcul varianta ca autor ori complice la furt să fie un apropiat al femeii, care să fi știut că aceasta deține o sumă mare de bani în locuință.