Un furt cu un prejudiciu de 9.500 de lei a fost comis dintr-un apartament din cartierul Obcini al municipiului Suceava, hoții folosindu-se de chei potrivite, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit unui comunicat al poliției, furtul a fost sesizat luni după-amiază, de către Lidia E., în vârstă de 28 de ani.
Tânăra a declarat că fapta a fost comisă în intervalul duminică, ora 15:30, – luni, ora 13:20, timp în care nici unul dintre proprietari nu a fost la apartament.
Din interior a fost sustrasă suma de 3.400 de lei și mai multe bijuterii din aur, în greutate de 20 de grame.
„Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că ușa de acces în locuință este metalică, prevăzută cu un singur sistem de asigurare, tip yală, și nu prezintă urme de forțare în partea exterioară”, explică polițiștii, precizând că cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.