Situație

Furnizori neserioși lasă Spitalul Județean fără produse uzuale



– Conform celor declarate de managerul spitalului, unitatea este în criză de spirt și leucoplast din cauză că firmele cu care s-a încheiat contract nu au livrat produsele
Spitalul Județean Suceava a rămas fără spirt și leucoplast din cauza furnizorilor neserioși, care nu își respectă contractele încheiate cu unitatea sanitară. Cel puțin așa declară conducerea spitalului și responsabili din cadrul Serviciului de Achiziții și Licitații.
Aceștia au declarat ieri că în spital lipsesc cele două produse din cauză că furnizorii cu care s-au încheiat recent contracte nu și-au onorat obligațiile. La Spitalul Județean Suceava s-a ajuns în situația în care cadrele sanitare de pe unele secții folosesc apă în loc de spirt, după ce fac injecții pacienților, sau după ce le recoltează sânge, din simplul motiv că unitatea sanitară este în criză de alcool medicinal din luna februarie. Dacă atunci s-au repartizat pe secții cantități modice de spirt, pentru luna martie secțiile au rămas descoperite la acest capitol. Pe lângă tot felul de medicamente pe care spitalul nu le are, bolnavul trebuie să vină de acasă și cu leucoplast.
Cu alte cuvinte, cei 1200 de pacienți ai unității sanitare sunt în prezent la mâna unor firme care au primit avizul Ministerului Sănătății pentru a putea participa la licitații electronice iar apoi să încheie contracte cu spitalele, firme plătite pentru aceste servicii din bani publici.
În timp ce cadrele medico – sanitare și pacienții celei mai mari unități spitalicești de plâng de lipsuri, reprezentanții firmelor respective motivează conducerii spitalului fie că nu au produse pe stoc la momentul acesta, fie că transportul va ajunge la Suceava mai târziu, atunci când o mașină este programată a se deplasa în zona Moldovei.
Managerul Spitalului Județean, economist Costică Dăscăliuc, a declarat ieri că pe 22 martie s-a încheiat contractul cu firma furnizoare de alcool medicinal, în speță, SC TUNIC PROD SRL București, dar că reprezentanții acesteia spun că unitatea are nevoie de o cantitate modică de spirt pe lună – 350 de litri, și că spitalului sucevean i se va livra produsul atunci când o mașină va fi trimisă special pentru aprovizionarea mai multor spitale din zona Moldovei. Firma care ar fi trebuit să aprovizioneze Spitalul Județean cu leucoplast nu are produsul în stocuri.
Costică Dăscăliuc a explicat că firmele dau dovadă de lipsă de fair-play din moment ce au deficiențe și totuși participă la licitații electronice pentru contracte cu spitalele.
Acesta spune că se fac demersuri pe lângă reprezentanți firmelor să livreze produsele mai repede, astfel încât pacienții să nu aibă de suferit mai mult timp. Spitalul este la mâna furnizorilor neserioși și din cauza procedurilor greoaie de organizare și derulare a licitațiilor de achiziții, iar rezilierea contractelor cu aceștia ar presupune organizarea unei noi licitații, procedurile durând cam 2 luni de zile. De asemenea, la spital se înregistrează sincope de aprovizionare și deoarece procedurile cer ca după finalizarea unei licitații să se acorde un timp de 7-15 zile pentru depunerea de contestații.
În ceea ce privește lipsa perfuziilor cu ser glucozat, managerul Spitalului județean promite că situația se va rezolva zilele acestea, mai ales că s-au amânat unele operații din cauza acestei crize.



Recomandări

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava
Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Primăria Vicovu de Sus va construi un ambulatoriu modern, de peste 4 milioane de euro, printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți
În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți