Suceava

Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar în zona străzii Bujorilor



Locuitorii din zona străzii Bujorilor, din cartierul sucevean Burdujeni, nu vor beneficia mâine de apă potabilă, timp de aproximativ șapte ore, ca urmare a unor lucrări programate la rețelele de distribuție ale ACET.
Oprirea apei reci va afecta și furnizarea apei calde la consumatorii racordați la punctul termic Cuza Vodă H.
Cauza întreruperii o reprezintă lucrările de montare a aparatelor de măsură a debitelor consumate la blocul 100 – scările A, B, C, D, E și la blocul 102 – scările A, B, C, D, E.