Furnizarea apei potabile la consumatorii racordați la sistemul centralizat din Fălticeni ar putea fi restricționată. Aceasta după ce apele Moldovei au distrus digul de deviere a râului pe o distanță de 100 de metri, inundând stația de alimentare cu apă Baia 3 din Fălticeni, sursa principală de furnizare a apei în acest municipiu. Potrivit primarului acestui municipiu, Vasile Tofan, în urma precipitațiilor abundente căzute în perioada 11 – 12 iulie și a creșterii râului Moldova, digul de protecție a stației a fost rupt în dimineața zilei de ieri, producând colmatarea pompelor de alimentare ale stației.
Tofan a precizat că, în zona respectivă, Apele Române executau lucrări de îndiguire, care nu erau însă finalizate. El a arătat că în momentul de față alimentarea cu apă potabilă a municipiului Fălticeni se face din stațiile Baia 1 și 2, care nu se află în apropierea râului Moldova.
„Cei de la Acet Suceava au suplimentat numărul de pompe din cele două stații pentru a putea asigura necesarul de apă pentru Fălticeni. Cu toate acestea, în funcție de consumul de apă potabilă din Fălticeni, dacă acesta va crește, s-ar putea să luăm și măsuri de restricționare a furnizării apei potabile. Acest lucru va fi decis astăzi, însă vreau să spun că municipiul Fălticeni nu va rămâne fără apă potabilă. Dacă se va impune, vom stabili un program de furnizare”, a declarat Vasile Tofan.
Rezervoarele de la stațiile Baia 1 și 2 pot asigura apă potabilă pentru cinci zile
Primarul din Fălticeni a arătat că lucrările de îndiguire ale stației Baia 3 erau începute de mai mulți ani, însă, din lipsa finanțării, au fost sistate. El a adăugat că lucrările ar fi trebui reluate în cursul acestui an, ca urmare a alocării unei părți din fondurile necesare, însă acest lucru nu s-a întâmplat deoarece există o contestație la licitația prin care a fost desemnat constructorul care ar fi urmat să se ocupe de investiție.
La rândul său, directorul operatorului de apă canal, SC Acet SA Suceava, Ștefan Groza, a precizat că în mod normal, stațiile de alimentare Baia 1 și 2 pot asigura furnizarea apei potabile în Fălticeni, însă situația s-ar putea schimba în funcție de consumul populației și al agenților economici.
Trebuie spus că în condiții normale de exploatare, rezervoarele SC Acet de 17 metri cubi, aferente surselor de adâncime Baia 1 și 2, asigură necesarul de apă potabilă a municipiului Fălticeni pentru cinci zile.