Cei doi agenți din cadrul postului de poliție Stulpicani, reținuți în cursul zilei de joi de ofițerii anticorupție, au fost arestați preventiv, ieri după-amiază, de judecătorii Tribunalului Suceava.
Agenții Daniel Cristian Jitari (34 de ani) și Toader Olari (53 de ani) au fost arestați preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție, abuz în serviciu, furnizare de informații neaccesibile publicului și sustragere de înscrisuri.
Acuzațiile ce li se aduc celor doi subofițeri sunt cât se poate de grave și, dacă se vor dovedi adevărate, îi vor ține pe cei doi mult timp de acum încolo în spatele gratiilor.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, agentul Daniel Cristian Jitari a pretins și primit diferite sume de bani de la mai mulți indivizi, pentru a-i favoriza în derularea unor anchete penale. Din câte se pare, o parte dintre indivizii care au beneficiat de serviciile polițistului au recunoscut totul în fața organelor de anchetă.
Jitari, împreună cu celălalt polițist învinuit, Olari, sunt acuzați, de asemenea că, în schimbul a câte 600 de lei fiecare, au acceptat să efectueze demersuri pentru recuperarea unor datorii pe care o persoană din Stulpicani le avea față de un consătean.
Procurorii anchetatori susțin că cei doi agenți de poliție, în prezent suspendați, au sustras din sediul postului de poliție la care lucrau mai multe înscrisuri și chiar dosare penale, făcându-i scăpați pe mai mulți indivizi certați cu legea. Documentele furate au fost găsite, ulterior, în
urma perchezițiilor, la domiciliile celor doi polițiști.
Abuzurile constatate de anchetatori nu se opresc aici. Jitari, susțin procurorii, i-au prevenit în repetate rânduri pe anumiți gateriști și patroni de societăți din zonă când erau anunțate controale ale autorităților silvice, poliției sau jandarmeriei.
Totul până acum două zile, când o echipă complexă de procurori, ofițeri anticorupție și polițiști, sprijinită de jandarmi și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava, a descins la Stulpicani.
Și-au ascuns fețele
După ce și-au petrecut prima noapte din viața lor în spatele gratiilor, ieri, în jurul orei 11:00, cei doi agenți de poliție au fost readuși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a fi audiați încă o dată de procurori, înainte de a fi prezentați instanțelor de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Atât Daniel Cristian Jitari, cât și Toader Olari au ieșit din dubele poliției cu hainele în cap, încercând să-și ascundă fețele.
Escortați de colegi de-ai lor și încătușați, cei doi agenți de poliție au fost încarcerați, aseară, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Fărădelegi în uniformă
Furau dosare din sediul poliției, pentru a-i scăpa pe infractori






