Hoț cu pretenții

Fura capace de canal și lua taxiul până la centrul de colectare

Un tânăr din municipiul Suceava este acuzat că a furat mai multe capace de canal de pe raza localității, capace pe care, ulterior, le-a transportat cu un autoturism taxi la un centru de colectare a materialelor feroase, unde le-a vândut.
Luni seară, în jurul orei 20:00, poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că o persoană a sustras trei capace de canal de pe strada Zamca.
Polițiștii au reușit să afle că hoțul ar fi un localnic, Rudolf C., în vârstă de 30 de ani, iar imediat după ce a furat capacele le-a transportat cu un autoturism taxi și le-a valorificat la o societate comercială de profil de pe raza municipiului.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat pentru prinderea autorului, în prezent dispărut de la domiciliu”, se precizează în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare
Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole