FUNIGEI

Or fi existând niscaiva plopi în preajma stadionului din Dortmund? În tot timpul meciului Suedia-Trinidad s-au legănat prin văzduh flotile de funigei – de ziceai că-s umbre ale nădejdilor (spulberate) echipelor rămase pe dinafara Mondialului. Dansul speranțelor deșarte și-al regretelor târzii. Va fi valsat, irizat de reflectoare, și-un nedumerit fulg tricolor pus pe hamletizare – „a fi sau a nu fi”: încăpea, oare, și echipa lui Pițurcă la sărbătoarea din Germania? După ce am văzut până acum, răspunsul e-n coadă de pește: și da, și nu. Da, dac-am izbuti prestația din amicalul cu Germania – ehei, cândva! Nu, de o sută de ori nu, dac-am juca precum în amicalul recent cu Columbia (câlțos, bătrânicios, a treia pasă obligatorie la adversar…) Pe potriva puterilor noastre de acum mă tem că n-ar fi fost decât costaricanii, mexicanii, iranienii, poate și polonezii. Cel puțin deocamdată. Dacă ar fi existat și alți eventuali clienți, rămâne să se vadă (evident, în cazul calificării, n-am fi avut parte, în grupă, doar de echipe scoase din urna celor amărâți…) Ce se constată la prima vedere? Europenizarea fotbalului mondial: majoritatea jucătorilor evoluează în mari echipe de pe bătrânul continent. Ceea ce părea cu totul imposibil cândva, a devenit realitate azi: din lotul Braziliei, doar doi jucători (rezerve!) figurează în scriptele campionatului național. Doi din 23! Restul joacă în Italia, Germania, Franța, Spania, Portugalia, Anglia. Mai reprezintă, oare, selecționata Braziliei fotbalul brazilian? Dar cei din Coasta de Fildeș, or fi trecut, secolul ăsta, barem în concediu, prin… Coasta de Fildeș? N-au nici un singur jucător din campionatul intern în lot! Nici cei din Togo. Statul Trinidad-Tobago trimite la Mondiale o trupă alcătuită (nucleul de bază) din 16 fotbaliști legitimați în Marea Britanic, din care trei sunt chiar… născuți în Anglia! Există numai două țări în care lotul s-a selecționat exclusiv din campionatul intern, dar din pricini diferite. Italia, fiindcă n-are nevoie de „stranieri” și Arabia Saudită, care are bani gârlă să cumpere valori de aiurea, dar nu posedă nimic autohton de oferit la export. Nu-i de mirare că, în astfel de situație, fotbalul lumii tinde să se anglicizeze: și sud-americanii utilizează acum predilect pasa lungă și centrarea „plouată”, jocul li s-a asprit, driblingurile în cascadă s-au scos din repertoriu, floricelele s-au ofilit în fața pragmatismului continental, așa încât momentele de magie rămâne să le așteptăm doar de la Ronaldinho, singurul ne-europenizat până la capăt. Și iată cum Mondialul începe să devină mai degrabă o miuță europeană decât un adevărat campionat al lumii. Întrebări, desigur, ne putem pune. Ar fi avut șanse România în fața celor – să zicem – din Trinidad-Tobago, reprezentanți ai unei țărișoare cu 1.000.000 de locuitori (cât jumătate din București – dar, între altele, posesoare a unui Nobel obținut, în 2002, de scriitorul Dereck Walcott)? Mă tem că nu prea! Oastea lui Pițurcă ar fi trebuit să se confrunte cu jucători oțeliți pe la West Ham, Dundee, Coventry, Glasgow Rangers, Luton Town, Southampton… Greu la deal cu fotbaliști ca ai noștri, care încă nu și-au însușit deplin lecția nr. 1 a fotbalului (pasa) și-s deprinși să învinuiască mereu nu propria neputință, ci arbitrii, managerii, presa, publicul, catastrofa de la Cernobâl, valurile tsunami din Indonezia. Vom avea mari probleme și cu calificarea la Europene, fiindcă, iată, Olanda defilează cu un Robben de neoprit și un Van der Sar de netrecut. Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar starea actuală a fotbalului nostru nu justifică mari pretenții – trăim din amintiri! N-avem marele jucător-simbol, apt să catalizeze energiile și ambițiile întregii echipe – cum până și Trinidadul are (Dwight York), n-avem viteza în joc pretinsă de fotbalul modern, evoluăm batrânește și la întâmplare (poate… iese!). Și de ce n-avem? Nu-s numai banii de vină, fiindcă și la noi se-nvârt (ba se și dosesc) sume astronomice în fotbal. Ceea ce ne lipsește acut este conducătorul de club lucid, înțelept, onest, cu vocație de constructor și nu de precupeț agresiv. Și, mai ales, nu vine mai nimic din urmă. Întreb pentru a șaptea oară: a fost dată, anii trecuți, o Hotărâre ce statua înființarea a trei mari centre de juniori, subvenționate de stat, în provinciile istorice. Unde-i? Ce s-a ales din ea? Cine a ascuns-o, și de ce? În loc să edificăm responsabil și temeinic, ne mulțumim cu reprezentațiile ridicole ce le oferă seară de seară al de Becali, Stoica, Viorel Moldovan, Dragomir & comp. Multă vorbărie, mulți bani, multă golănie (nu numai în tribune), puțină roadă. Și dacă nici la Europene…