Peste 99 la sută dintre elevi vor avea manuale pe bănci în noul an școlar, iar în clasa întâi toți copiii primesc numai cărți noi, a declarat duminică ministrul Educației, Daniel Funeriu
„În acest an școlar, peste 99 la sută dintre copii vor primi manuale noi, un sfert din cărți sunt noi. Așa cum am promis, în acest an se rezolvă și problemele legate de manualele pentru minoritățile puțin numeroase. Mai mult, toți copiii din clasa întâi au manuale noi”, a spus ministrul Daniel Funeriu.
În legătură cu situația rechizitelor gratuite, ministrul Educației a spus că vor fi între 650.000 și 70.000 de elevi care vor beneficia de acest ajutor.
„Ministerul oferă rechizite gratuite unui număr de 650.000-700.000 de copii. Majoritatea județelor vor finaliza distribuirea până la termenul legal, 1 octombrie”, a precizat Funeriu.
El a mai spus că în unele județe aceste rechizite sunt pe băncile copiilor, dar mai sunt și situații speciale, unde achiziția durează.
„Sunt situații speciale în Botoșani și Vâlcea, unde procedurile legale de achiziție durează, dar și acolo rechizitele vor fi distribuite în timp util”, a explicat ministrul Educației.