Funeriu: Studenții trebuie să meargă la cursuri obligatoriu întrucât sunt în învățământ cu frecvență



Studenții trebuie să meargă obligatoriu la cursuri, întrucât ei sunt în învățământ cu frecvență și astfel pot evalua și calitatea cursurilor predate, a spus ministrul Educației.
Ministrul Educației a făcut mai multe precizări în legătură cu unele dintre nemulțumirile care i-au scos pe studenți în stradă. În legătură cu obligativitatea prezenței la cursuri, ministrul a spus că această măsură este firească în condițiile în care ei sunt la învățământul cu frecvență.
„De multe ori studenții sunt nemulțumiți de calitatea cursurilor predate. Ei nu pot evalua un curs atât timp cât nu sunt prezenți la el. Legea Educației prevede prezența obligatorie în învățământul cu frecvență”, a pus ministrul.
În legătură cu reprezentativitatea de până la 25% a studenților la alegerea rectorului, ministrul Educației a spus că aceasta depinde și de modul în care este ales rectorul dar și de autonomia universitară.
„M-am întâlnit de mai multe ori cu studenții din ANOSR cu care am avut un dialog civilizat și constructiv. Studenții au reprezentativitate 25% în consiliile facultăților și în senatele universitare și de asemenea în consiliile de specialitate. Sunt reprezentați și în consiliile de administrație în formula negociată cu ei astfel încât să aibă câte un reprezentant în acest for”, a mai spus ministrul Educației.
El a precizat că această formulă a fost negociată în Comisia de învățământ de la Cameră atunci când aveau loc dezbateri privind Legea educației.
Ministrul a spus în cazul în care univesitatea dorește poate numi un număr de studenți mai mare, dacă rectorul este ales de către Senat atunci studenții au drepturi egale. De asemenea, în evaluarea universității, reprezentativitatea studenților trebuie să fie un factor de calitate, a menționat Funeriu.
Totodată, Funeriu a precizat că în Europa nu există date care să arate cât trebuie să reprezinte prezența studenților în alegerea rectorilor. „În acest context consider că prevederile din noua lege a educației sunt bune”, a spus ministrul.
Referindu-se la reclamațiile studenților privind existența în universități a unor taxe ascunse, Funeriu a spus că a cerut ca orice sumă încasată în această formă să existe la un loc vizibil.
Studenții din ANOSR protestează de luni, în fața MECTS, iar joi au stabilită o întâlnire cu ministrul Daniel Funeriu.
Una dintre nemulțumirile studenților este legată de obligativitatea prezenței la cursuri și seminarii, ei spunând că cei mai mulți muncesc pentru a se întreține și nu reușesc să ajungă la toate cursurile și seminariile.
ANOSR a început în 28 februarie protestele față de prevederile din Legea educației privind eliminarea reprezentanților lor din forurile decizionale din mediul universitar.