Sindicatele din învățământ au un „limbaj dublu” în privința salarizării, a susținut, vineri, la RFI ministrul Educației, Daniel Funeriu, care acuză îi invită la o dezbatere pe liderii Opoziției, Victor Ponta și Crin Antonescu.
Guvernul a decis să plafoneze salariile din învățământ, după ce sute de profesori și-au câștigat în instanță dreptul la majorări salariale. Ministrul Educației preferă însă sintagma „restabilirea echității” în locul cuvântului „plafonare”, relatează RFI.
„Ceea ce se întâmplă potrivit acestui act normativ este restabilirea echității în sistemul educațional. Altfel spus, în urma acestui act normativ, toate cadrele didactice din România vor avea exact același salariu pentru exact aceeași muncă depusă. Acum nu avem această situație, pentru că în ultima vreme au apărut sentințe judecătorești care au creat o inechitate la nivelul salarizării în sistem”, explică Daniel Funeriu.
El acuză sindicatele de limbaj dublu, după ce FSLI i-a cerut demisia: „În acest caz, sindicatele au un limbaj dublu, pentru că am avut o discuție la minister ieri dimineață (joi, 31 martie – n.r.) pe această temă, o discuție foarte constructivă în spatele ușilor închise, cu toți liderii de sindicat și chiar din discuțiile cu liderii de sindicat a apărut necesitatea restabilirii echității. Eu nu cred că restabilirea echității într-un sistem trebuie să fie un motiv de jenă sau un motiv de problemă pentru un Cabinet. Restabilirea echității este un lucru firesc, pe care trebuie să-l facă un Guvern”.
Preluând afirmați premierului Emil Boc, ministrul Funeriu susține că „atât își permite România acum”.
„Întotdeauna am spus că profesorii României, precum și alte categorii au un salariu care, din punctul meu de vedere, în mod ideal ar trebui să fie mai mare. Din păcate, atât își permite România astăzi”, spune Funeriu.
Daniel Funeriu afirmă că „din prea mult populism, în perioade de creștere economică s-au făcut gesturi iresponsabile”, aluzie la guvernarea Tăriceanu, când Parlamentul a majorat salariile profesorilor cu 50 la sută (Călin Popescu Tăriceanu s-a opus majorării salariilor profesorilor cu 50 la sută-n.r.).
„Toate cadrele didactice din România vor fi plătite la fel. Nivelul de salarizare va fi pentru marea majoritate a cadrelor didactice cel pus în plată în ianuarie, februarie, martie a acestui an. Deci nu poate fi vorba nici de plafonare, nici de scăderea salariilor”, spune ministrul Funeriu.
Ministrul Educației îi invită pe liderii Opoziției la o dezbatere pe tema salarizării în învățământ. „Mi-ar face deosebită plăcere dacă marii lideri ai partidelor de Opoziție, domnul Ponta, domnul Antonescu ar veni la o dezbatere cu mine pe această temă, să vedem unde s-a greșit. Erorile au fost successive în chestiunea salariilor cadrelor didactice”, consideră Daniel Funeriu.