Funeriu: Partea a doua a concursului de titularizare din august va fi la fel ca în 13 iulie



Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, joi, la Iași, că partea a doua a concursului de titularizare programat în luna august se va desfășura după aceleași proceduri folosite și la concursul din 13 iulie, cu subiecte unice, fără examene orale, unde „erau posibile aranjamente la nivel local”
Funeriu a spus, într-o conferință de presă, că a semnat, miercuri seară, ordinul de ministru care instituie exigență maximă la partea a doua a concursului de titularizare din luna august.
„Ministerul a decis ca ocuparea posturilor începând cu luna septembrie în urma părții a doua a concursului de titularizare să se desfășoare după aceleași proceduri folosite și la concursul din 13 iulie. Nu vor mai fi celebrele examene orale din anii anteriori, unde erau posibile aranjamente la nivel local. Va fi examen scris cu subiecte unice și exigență maximă. Cei care nu obținuseră peste nota 5 la prima etapă a titularizării pot să vină în august având astfel o a doua șansă”, a spus ministrul.
El a mai afirmat că sindicatele au participat efectiv la redactarea metodologiei concursului din luna august și că liderii sindicali au apreciat măsurile corecte impuse de minister.
La rândul său, secretarul de stat Oana Badea a spus, în aceeași conferință de presă, că ministerul și-a propus să reducă numărul de „necalificați” care ajung în fața elevilor, ea adăugând că nu doar titularii vor putea lua ore la catedră din toamnă, ci și suplinitorii calificați care obțin peste 7 la titularizare.
„Chiar dacă nu sunt titulari, ei pot să obțină, pe lângă cele 18 ore, încă nouă ore”, a spus Badea.
Ministrul Daniel Funeriu și secretarul de stat Oana Badea au participat, joi, la Iași, la constituirea comisiei pentru educație din cadrul PDL Iași în funcția de președinte a comsiei fiind ales Tudor Luchian, profesor în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza.