Funeriu: În 2011 s-a încheiat epoca pilelor și nepotismelor, în 2012 aceeași exigență privind frauda



În 2011 s-a încheiat epoca pilelor și a nepotismelor, exemple fiind un bacalaureat corect, clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, iar exigența privind frauda va continua în 2011, dar au fost și nerealizări care țin de lipsa banilor, a declarat ministrul Daniel Funeriu.
„Vorbim de o Românie în care cel mai greu este schimbarea mentalităților. La nivel funcțional, ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat este unul dintre evenimentele menite să schimbe mentalități. Adică cei care au muncit și au fost corecți au fost răsplătiți, au promovat Profesorii și-au recăpătat încrederea pierdută. Cei care au fraudat au fost sancționați. Anul 2011 a însemnat încheierea unei epoci de pile și nepotisme. În 2012 vom dovedi aceeași exigență sporită față de fraudă”, a spus, marți, pentru MEDIAFAX, ministrul Educației, Daniel Funeriu.
Potrivit acestuia, în 2011 s-a revenit pentru prima dată la „valorile fundamentale ale oricărei țări sănătoase, cinstea, răsplata muncii, corectitudinea”. „Acesta este un element de cotitură. Legea educației naționale a permis inclusiv acest lucru. Al doilea element important și cu schimbări majore este clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii”, a adăugat ministrul Funeriu.
Ministrul a susținut că, într-o evaluare externă s-a spus cine sunt cei buni și cei slabi, în care universități merită investit în cercetare și în care în partea educațională și s-a făcut o separare a apelor în învățământul superior.
În plus, pentru prima dată CE a felicitat România pentru efectele legii, a adăugat Funeriu. „Prin noua lege s-a stins efectul diplomelor dubioase la medicină. Din pricina unor lucruri întâmplate în trecut, România risca, din cauza plângerilor către UE formulate de Italia, să aibă probleme cu recunoașterea diplomelor în spațiul Uniunii Europene. Credibilitatea diplomelor românești este un pas important”, a spus Funeriu.
El a amintit la capitolul realizări, contractul de colaborare dintre Universitatea de Marină din Constanța care deschide o filială în Kazakhstan și conferința Bolognia care va fi organizată în România și la care vor participa o sută de miniștri.
Referindu-se la alocarea fondurilor în cercetare, ministrul a subliniat că aceasta se face, prin Legea 1/2011, pe bază strict de calitate științifică. „Altfel spus, cercetătorii să facă cercetare, nu administrație. Acesta este un lucru esențial. Și tot în cercetare vorbim despre proiectul Eli, prin care cel mai puternic laser din lume va fi construit în România, la Magurele, și pentru care am primit finanțare europeană. Să găzduiești cel mai important laser este un succes enorm pentru care ne-am luptat foarte mult”, a adăugat Funeriu
Pe de altă parte, Funeriu a susținut că are și regrete, primul fiind legat de situația bugetară delicată. „Aș fi fost bucuros să avem mai multe fonduri, să facem mai mult prin revalorizarea cadrelor didactice. Cred că bacalaureatul a dovedit recredibilizarea cadrelor didactice”, a adăugat Funeriu.
El a subliniat că Legea educației naționale „dă resurse oamenilor și instituților de calitate”. „Cei care vor să modifice legea sunt cei care nu pot să admită că performanța este răsplătită. Cei care vor să restaureze sistemul bazat pe legea educației naționale cu unul plin de metehne nu vor reusi nici în 2012. Vom continua lupta cu frauda”, a adăugat ministrul Educației.