Este foarte important pentru România să aibă cât mai mulți studenți străini a spus, joi, ministrul Educației, Daniel Funeriu, cu ocazia semnării unui acord de cooperare pe diverse teme de cercetare cu omologul lui din Republica Armenia, Armen Ashotyan.
’Este important pentru România să aibă cât mai mulți studenți. Dacă sistemul nostru va fi mai bun va atrage cât mai mulți studenți străini. Dacă învățământul superior va fi mai competitiv, va fi mai tentant pentru studenții din țările riverane”, a spus ministrul Funeriu, după semnarea acordului româno – armean.
Acest document vizează cooperarea științifică și tehnologică, un prim document în acest sens fiind semnat în 20 septembrie 1994.
„Colaborarea dintre cele două țări pe teme de cercetare vizează mai multe domenii, respectiv fizica nucleară, agricultura, sănătatea, istoria minorității armene și istoria comună celor două țări”, a spus Funeriu.
Cei doi miniștri au mai discutat și despre reforma din învățământul românesc și noua lege a educației.
Ministrul Armen Ashotyan a spus, la rândul său, că este interesat de reforma din sistemul de învățământ românesc și de implementarea legii educației, precizând că la Erevan au fost 80 de studenți care au învățat limba română.