FUNDU MOLDOVEI (III). În Fundu Moldovei funcționa o școală, cu 5 clase, din 1862, școala nemțească din Luisenthal, Handal – cum îi spuneau românii noului sat, fiind înființată în 1805[1].
Din același calendar aniversar al satului nu pot fi excluse zilele de 12 februarie 1888, care este cea a nașterii pictorului bucovinean Haralambie Mercheș, feciorul primarului de atunci, 16 iulie 1891, ziua în care s-a născut pictorița Eufrozina Lipețchi, precum și zilele de naștere ale celor doi mari rapsozi bucovineni: 14 aprilie 1892 – Sidor Andronicescu, 19 iunie 1903 – Ilie Cazacu.
În „Topographie der Bukowina”, apărută la Cernăuți, în anul 1895, Daniel Werenka nota: „Fundul-Moldovei: 2.500 locuitori, parochi – Dimitrie Țurcan și Modest Avram, învățători – Samuil Maghior și Ioan Blându, primar – Ioan Mercheș, cantori – Grigorie și Costan Tonigariu. În 1774, satul avea 93 familii, iar în 1784 – 130”.
Fundu Moldovei avea, din 1895, și un cabinet de cetire, „Lumina”, în casa lui Simion Mândrilă, cu 143 membri, 250 cărți, 6 abonamente la gazete și o avere de 266 florini și 46 creițari. Președintele acestei prime biblioteci din sat era Samuil Șindilar, vicepreședinte – Toader Leuștean, iar secretar Nicolai G. Țăran.
Despre traiul muntenilor din Fundu Moldovei a povestit, extrem de convingător, primarul Ioan Merchiș, într-o replică la o delațiune săvârșită de preotul din Colacu, în 1886:
„De ar da Dumnezeu să fie în toate satele gospodării și gospodari ca în Fundumoldovii, apoi bine ar fi!
Poftim! În anul 1880, s-au scris la noi vitele cornute și s-au aflat la 3.000, și în anul acesta (1886) s-au scris iarăși și s-au aflat peste 4.000, fără de viței. La noi sunt gospodari care au 100 fălci de loc.
Rânduială ca la noi nu-i nicăiri; școala noastră a fost și este cea dintâi din tot ținutul; 135 copii umblă la școală; catechisații cu tineretul se țin în școală în toată Duminica și sărbătorile și care din tineret nu umblă la școală îl globesc, îl împlinesc, că am izvod de la preoți. Tineretul nu joacă, la noi, la crâșme, ci la case de gospodari, sub priveghiare.
Atât că oamenii țin și sărbătorile cele mici, dar nu merg atuncea la crâșme, ci dau ajutor cu clacă unul la altul”.
„Comuna Fundu-Moldovei începe îndată ce treci podul amintit mai sus. Ea formează, mai întâi, o vatră între râul Moldova, cătră amiazăzi, între muntele Dealul-Negru, spre nord-vest, și-ntre muntele Răchitișul, spre nord-est. Mai departe, se-ntinde comuna aceasta spre nord-vest, pe râul Moldova, în sus, printr-o vale îngustă, de ambe părțile râului, atât de departe, încât trebuie să călătorești cum se cade, până ce ajungi în capătul de sus al său. Totuși, măsuri lungimea comunei cu plăcere și fără a o simți, deoarece te vezi petrecut, de o parte și de alta, cu deosebire, însă, în partea stângă a râului, de culmi de munți impozanți, atât prin nălțimea, cât și prin variele lor forme. Acele culmi și piscuri sunt parte coperite de codri, până la picioarele lor, parte având coaste fără pădure, ci coperite numai de iarbă, de flori admirabile și de stânci de feliurite mărimi și chipuri.
Fundul Moldovei are două biserici române, din cari cea din jos e de piatră, o școală cu un învățător și o învățătoare…
Comerțul cu lemne, trecute prin ferestee, seamănă să fie și aice foarte însemnat, fiindcă se află în mișcare o mulțime de ferestee, dintre care îl amintim pe acela al fruntașului român Mercheș.
În Fundul Moldovei se află, mai de mult, în lucrare băi de aramă și de fier, cari lăsară multe semne în urma lor. Cercetat-am, cu părintele Avram, unele ștoluri (galerii de mine), cari fug adânc în coasta muntelui. Movile și jirezi colosale de zgură și de feliurite pietre metalice zdrobite și încă netopite stau lângă găurile minelor.
În comuna aceasta, sunt mulți români cu averi însemnate, ce constau, mai cu samă, din moșii de sute de fălci”[2].
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 57, 1876 p. 57, 1907 p. 64
[2] VASILE BUMBAC, Schițe de excursiuni feriale. Anul 1889, în Revista Politică, Anul V, nr. 16 / 15 august 1890, pg. 10