FUNDU MOLDOVEI (II). Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează în Fundu Moldovii „88 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 panțir, 3 femei sărace și 83 birnici, și anume: Dumitru, ungurian (UNGUREAN), Grigori, șălvar (ȘALVARI), Ion sin lui (Grigori ȘALVARI), Toader, ungurian, Petrea sin ungurian, Gavril sin șălvar, Petrea sin șălvar, Iacob sin șălvar, ion sin Nicolai Șuiul, Constantin Șuiul, Georgii Șuiul, Ion Șuiul, Ștefan sin Ion Sturza, Gavril Rusanul, Grigori Șuiul, Grigori Tonigar, Ștefan Haghia, Vasile Haghia, Simion, dornian (Dornian), Grigori Checheriță, Grigori sin Ion Checheriță, Nichita Clim, Petrea Țimpău, Simion Țimpău, Petria Țimpău, Simion zet Petrea Țimpău, Ion sin Dumitraș Țimpău, Vasile Țimpău, Iacob Georgiescu, Toader Lehaci, Ion Lehaci, vornicel, Ion Cazac, Vasile Medrihan, Grigori Lehaci, Toader Cazac, Ion Ursache, Ion Andronicescu, Grigori Andronicescu, Nichita Andronicescu, Nistor Gavrilei, Toader Fâșcu, Ion Fâșcu, Gavril zet Fâșcu, Nichita Lițul, Ion, ungurian, Simion, ungurian, Toader Cazac, Gavril Cazac, Ilie Gliga, Petrea Georgiescu, Gavril, ungurian, Vasile, ungurian, Ștefan Lițul, Miftodi Lehaci, Grigori Ursachi, Ion Gliga, Petrea Gliga, Vasile Gliga; Petrea Poenaru, Pintelei Poenaru, Ion sin Nichitei, Grigori Holuță, Pintelei, ungurian, Ion Sturza, Grigori Țăran, Ion Doroftei, Gavril Holuță, Roman Holuță, Ion sin popii, Petrea Holuță, Andronic Doroftei, Ion Mișină ot Pojorâta, Simion Pâțul ot tam, Toadir Medrihan ot tam, Nicolai Bogatu ot tam, Simion sin Tăpșoaii, Vasile Mândrilă ot tam, Ion Șuiul, Nistor Urătar ot Sadova, Toader Șuiul ot tam, Petrea Crainic ot Vatră (Câmpulung) și Lupul Tonigar.
Rufeturile erau: popa Georgiță Hasnăș, Ion Șălvar, panțir ot Vatră (Câmpulung), Porfira, săracă, Lupa, fată săracă, Măricuța, săracă.
Documentele câmpulungene, toate scrise în limba română, dar cu buchii slavone, deci monumente de limbă română veche încă neconștientizate ca atare, menționează multe proprietăți montane ale câmpulungenilor, până în hotarul moșiei mănăstirii Putna, la Moldova Sulița, unde, pe creasta muntelui, Ursu Mănăilă își ridicase „casă din brad verde”. De altfel, așa apar toate satele din Ocolul domnesc al Câmpulungului: celui mai mare dintre feciorii unui câmpulungean i se făcea casă în vecinătatea unei „moșii”, a unui loc defrișat (laz, în limba vremii) de neamul lui. Când vor veni „vremuri de tihnă și liniște” (Grămadă), adică după ocuparea Bucovinei de către austrieci, cei din munți se vor grupa pe malul Moldovei, dar aproape de „locurile de hrană”, adică de poienile și lazurile lor. Așa se face că primul document explicit despre Fundu Moldovei datează abia din 16 august 1783, când Franz von Kollowrat propune constituirea și exploatarea de către Aerariu a minelor din Fundu Moldovei, odată cu cele din Pojorâta și din Iacobeni.
Toate cărțile de privilegii pentru câmpulungeni, emise de cancelariile voievodale, îi vizau pe muntenii din toate satele aflate sub judecia Câmpulungului, satele acestea având o origine comună și o aceeași atestare documentară, adică hotarnica uricului de danie din 14 aprilie 1411, prin care Alexandru cel Bun dăruia mănăstirii Moldovița „Vama Moldaviței”. Deci și Câmpulung, și Fundu Moldovei, și Pojorâta, și Sadova pot și trebuie să-și asume aceiași sărbătoare.
Biserica Sfântului Dimitrie din Fundu Moldovei „de jos”, ctitorită între anii 1819-1822 (cea veche, din lemn, fiind ulterior dăruită nou înființatei comune Breaza) de Nistor Dorotei, dotată cu un iconostas nou, în 1837, de Miron Ciupercă, Vasile Hasnaș și Parascheva Tonigariu, apoi, în 1890 cu o clopotniță nouă, era slujită, în 1843, de Grigorie Ciupercovici, numărul enoriașilor fiind 692. Biserica Sfântului Nicolai, din „Fundu Moldovei de sus”, construită în 1809 de Ioniță Șuiu, de George Șalvari și de protopresviterul Gavriil Ciupercă, dotată cu un iconostas, în 1836, de Ioniță Șalvari, era slujită, în 1843, când avea 736 enoriași, de Vasilie Ciupercovici. În 1876, cele două biserici din Fundu Moldovei, cu 1.934 enoriași, îl aveau paroh pe protopresviterul Dimitrie Țurfcan, preot cooperator fiind Ilie de Androchovici. În 1907, comuna bisericească Fundul-Moldovei de sus și de jos, cu Handal (Luisenthal) și Tatarca, îl avea paroh pe Ioan Popovici, născut în 1861, preot din 1891, paroh din 1906, preot cooperator fiind Ioan Macovei, născut în 1876, preot din 1905, iar cantor, din 1900, Grigorie Tonigariu, născut în 1864.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 251