FUNDU MOLDOVEI (I). Una dintre cele mai vechi sărbători ale străbunilor, „Amuțitul Cucului”, prin care se omagia, cu ocazia Echinocțiului de primăvară, văzduhul – ca legătură între Cer și Pământ, prin regăsire în jurul vetrei părintești (și-atunci înstrăinatul, aidoma cucului, nu-și mai strigă singurătatea), sărbătoare numită, în creștinism, „Buna Vestire” s-au „Blagoveștenia”, prilejuiește, de vreo optsprezece ani, organizarea unui impresionant Festival Național de Muzică Religioasă, la care participă, într-un interesant concurs, coruri parohiale, seminariale și laice.
Această regăsire creștină, prin cântec imnic, în jurul vetrei străbunilor se petrece în inima munților, la Fundu Moldovei.
Fundu Moldovei face parte din formațiunea răzășească a Câmpulungului Moldovenesc, împreună cu „satele înfrățite” Sadova și Pojorâta, iar numele localității vine de la statutul pe care l-a avut în vechime de ultimă așezare moldovenească pe drumul spre Maramureș.
Tradiția spune, iar mărturiile călătorilor străini de mai târziu confirmă, într-un anume fel, această tradiție, că prin Fundu Moldovei au început cele două aventuri ale descălecării de țară: „Dragoș Vodă… când dete însă cu ochii de bourelul cel cu trei stele în frunte, atât el, cât și tovarășii săi, se ținură lipcă de dânsul, ca să nu-l peardă din vederi, urmărindu-l necontenit atât pe vârvurile munților celor mai înalți, cât și prin prăpăstiile cele mai adânci și mai primejdioase, atât prin văgăuni și vâlcele, cât și prin poeni și preluci, până ce ajunseră la apa Moldovei”.
Accesibilitatea dintre Maramureș și nordul Moldovei, pe care doar cu multă imaginație o putem numi drum, făcea legătura între Borșa și Fundu Moldovei, trecând prin pustietățile periculoase ale Gârlei Babei (Cârlibaba). Primii care par să fi descris această accesibilitate par să fie solii lui Francisc Rakoczi la hanul Gazi Ghirai, Michaly Bay și Gaspar Papay, care, în noaptea de 2 spre 3 decembrie 1705, au pornit din Borșa spre Câmpulung, pe un „drum de 15 mile bune”, pe care îl descriu în amănunțime:
„Pe la trei după miezul nopții, am plecat și noi și, pe la prânz, am trecut apa Cibou, pârâu care desparte Munții Maramureșului de Munții Moldovei. Am mers pe al patrulea munte, al cărui nume este Țapul. Trecând și pe acesta, am luat-o pe al cincilea munte, care se numește Cârlibaba. Pe sub muntele acesta curg două pâraie, unul se numește, după munte, Cârlibaba, al doilea Licav. Al șaselea munte pe care l-am urcat se numește Găina, la poalele acestuia curge râul Tătarca. Al șaptelea munte pe care l-am urcat este Glodul, râul acestuia se numește Tătărcuța. Al optulea munte pe care a trebuit să-l urcăm se numește Tâmpa, apa care curge pe sub el se numește Moldova; ajungând pe întuneric, de la ora 3 am poposit aici, pe zăpadă, și, aici, toată noaptea a bătut viforul.
În 4 decembrie, vineri, sculându-ne până în ziuă, am ieșit din munți, mergând de-a lungul râului Moldova… Munții Maramureșului au, de la Borșa până la Câmpulung, 15 mile bune, în care nu se găsesc nici sate, nici nimic altceva”.
Aparenta nepopulare a văii Moldovei, de la Câmpulung în sus, este contrazisă, la sfârșitul lunii august a anului 1709, de suedezul Johann Wendel Bardili, care se întorcea din tabăra lui Carol al XII-lea de la Bender, și care mărturisește că, deși „sate întregi nu se găsesc aici”, de-a lungul apei Moldovei, „pe munte, pe amândouă părțile, se găsește, ici și colea, câte o căsuță, unde valea are doar atâta lărgime și atâta pământ încât să poată hrăni câteva capete de vaci. Spre seară, am poposit lângă o asemenea colibă mică și ne-am așezat sub streașină, de jur împrejur… Ni s-a spus că aici ar fi ultima locuință din Moldova”. De la această căsuță, până la a începe traversarea munților, suedezul a mai „trecut râul și apoi l-am părăsit, în sfârșit, la dreapta, iar noi am luat-o dimpotrivă, spre stânga… Sus de tot începe o pădure… După aceea am ajuns la o stână de oi, care atunci era goală și părăsită. Am aflat de la moldovenii noștri (călăuzele) că locuitorii de la multe mile distanță își mână oile aici, la pășune, pentru o vară întreagă, iar colibele acestea le serveau pentru prelucrarea și păstrarea laptelui și a brânzei”.
