Fundația social democrată din Germania „Friedrich Ebert” derulează în județul Suceava 10 proiecte de dezvoltare locală. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, la sfârșitul discuțiilor pe care le-a avut cu președintele acestei fundații, Anke Fuchs. Mîrza a precizat că aceste proiecte se desfășoară în 10 localități ale județului Suceava, cu implicarea directă a fundației germane, și vizează dezvoltarea comunităților locale. De altfel, președintele Fundației „Friedrich Ebert”, Anke Fuchs, a ținut să precizeze că proiectele vin în sprijinul populației, „iar noi doar îi sprijinim astfel încât comunitățile locale să se organizeze singure pentru a se putea dezvolta. Și nu abordăm probleme și tematici foarte mari, ci probleme de zi cu zi, cum ar fi dezvoltarea grădinițelor, a rețelelor de drumuri, aspecte cu care populația se confruntă în mod curent”. Pe de altă parte, Anke Fuchs a ținut să aprecieze rezultatele României în ceea ce privește integrarea în Uniunea Europeană, apreciind că așteptările oficialilor europeni de la țara noastră sunt legate în special de asigurarea unei stabilității sociale, economice, dar și politice. „Sunt foarte multe așteptări de la țările care au intrat în ultima perioadă în Uniunea Europeană. În Europa se vede că în România există o democrație tânără. Și trebuie să se găsească căile pentru a demonstra această democrație”, a spus președintele Fundației „Friedrich Ebert”.





