Fundația Culturală a Bucovinei a lansat vineri, la City Gallery, în incinta Shopping City Suceava, volumul „Pentru promovarea artei și literaturii în Bucovina” și a conferit 33 de medalii de argint emise cu prilejul aniversării a 15 ani de activitate.
Fundația a acordat, pe parcursul a 15 ani, un număr de 299 de premii
Înființată în luna octombrie a anului 1994, cu scopul susținerii activității creatorilor bucovineni (din domeniile literaturii, artelor plastice, muzicii etc.) de un inimos colectiv de inițiativă alcătuit din personalități ale zonei în frunte cu ec. Dumitru Cucu, „bancherul providențial” care a știut să gestioneze cu multă pricepere fondurile acestei fundații non-profit (care a acordat, pe parcursul a 15 ani, un număr total de 299 de premii), Fundația Culturală a Bucovinei (FCB) reprezintă un etalon de evaluare și promovare culturală.
Cei 15 ani de activitate (care s-au împlinit în toamna anului trecut) au fost marcați acum, în anul XVI, pentru ca volumul intitulat „Pentru promovarea artei și literaturii în Bucovina” să poată cuprinde și premianții fundației de la ediția jubiliară din anul 2009.
Cartea, în care istoricul dr. Alis Niculică preia și continuă misiunea de cronicar de la tatăl său, regretatul cercetător și enciclopedist Emil Satco, aduce la zi istoria activității FCB, pornind de la volumul editat la împlinirea unui deceniu de la înființarea fundației.
Cât mai mulți oameni valoroși în jurul unei idei frumoase
Organizată de FCB împreună cu Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Shopping City Suceava, manifestarea a constituit un prilej de întâlnire pentru cei care au fost onorați de-a lungul anilor cu premiile fundației.
Momentul aniversar a fost salutat de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Vasile Ilie, care l-a felicitat de Dumitru Cucu pentru împlinirile de până acum, manifestându-și încrederea că acesta va continua „să adune în jurul acestei idei frumoase cât mai mulți oameni valoroși”.
Alis Niculică a mărturisit cu emoție că este onorată de faptul că i s-a încredințat misiunea de a continua cronica fundației putând astfel să-și așeze numele pe coperta lucrării alături de cel al tatălui ei „plecat printre stele”.
Președintele fundației, ec. Dumitru Cucu, care a trecut în revistă împlinirile celor 15 ani de activitate evocând numele unor personalități culturale care au fost premiate de fundație, a accentuat faptul că volumul recent editat este „o lucrare necesară nu atât pentru prezent, cât pentru viitor”, numele celor cuprinși în această carte rămânând astfel definitiv înscrise pentru posteritate.
33 de medalii de argint, cu sigla fundației
Au fost înmânate apoi cele 33 de medalii jubiliare de argint, cu sigla fundației, printre cei onorați aflându-se oficialități județene și locale, oameni de cultură merituoși, prima medalie fiind oferită, împreună cu cartea și cu un frumos buchet de flori, monahiei Elena Simionovici (premiată de fundație în anul 2004 pentru lucrarea „Sfânta Mănăstire Voroneț. Icoane”), odată cu felicitările pentru aniversarea zilei de naștere.
Cvartetul de coarde al Ansamblului „Ciprian Porumbescu” (alcătuit din Constantin Smochină, Gelu Cuzic, Constantin Belciug și Doina Chișcă) a susținut un scurt program muzical.
Medalia jubiliară și volumul „Pentru promovarea artei și literaturii în Bucovina”
Medalia jubiliară și volumul „Pentru promovarea artei și literaturii în Bucovina” au fost conferite următorilor: acad. Dimitrie Vatamaniuc, reprezentanților administrației județene și locale – Gheorghe Flutur, Vasile Ilie, Angela Zarojanu, Ion Lungu, președintelui FCB – Dumitru Cucu, universitarilor Mihai Iacobescu, Vasile Păvăleanu, Mircea A. Diaconu, cercetătorului Vasile Schipor, monahiei Elena Simionovici și preotului Viorel Vârlan, artistei plastice Elena Greculesi, criticului de artă Valentin Ciucă, scriitorilor – Ion Holban, Ion Beldeanu, Constantin Arcu, Nicolae Cârlan, Ion Cozmei, Constantin Hrehor, Ioan Iețcu, Constantin Severin, Alis Niculică, reprezentanților unor instituții culturale – Aurel Buzincu, Gheorghe Gabriel Cărăbuș și Constantin-Emil Ursu, reprezentanților mediului de afaceri / susținători ai culturii – Gheorghe David, Violeta Vișinar, Mircea Petrariu, jurnaliștilor Dumitru Teodorescu, Doina Cernica și Tiberiu Cosovan, Cvartetului de coarde al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”.