Biserica creștină a preluat din tradiția iudaică numărul de șapte al slujbelor sau al momentelor din zi când se aduce rugăciune de laudă, de mulțumire și de cerere către Dumnezeu; aceste momente de rugăciune au fost anunțate și de psalmistul David: „De șapte ori pe zi Te laud, Doamne, pentru judecățile Tale cele drepte”. Teologii ortodocși au pus simbolismul acestui număr în legătură cu cele șapte daruri ale Duhului Sfânt, căci rugăciunea este și un rod al prezenței și lucrării Sfântului Duh în viața creștinului. Tâlcuind cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Însuși Duhul Se roagă pentru noi, cu suspine negrăite”, Sfântul Simeon al Tesalonicului evidenția că „vremile orânduite și rugăciunile sunt în număr de șapte, după numărul darurilor Duhului, căci și sfintele rugăciuni sunt prin Duhul”.
În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, în special în cartea Psalmilor, găsim fundamentări pentru slujbele celor șapte Laude. Vecernia, Utrenia și Ceasurile (rugăciunile din timpul zilei) sunt o punere în practică a cuvintelor: „Seara și dimineața și la amiază mă voi ruga și voi striga și el va auzi glasul mei” (Psalmul 54, 19). Pentru slujba Pavecerniței (rugăciunea înainte de culcare) avem ca temei cuvintele: „Spăla-voi în toate nopțile patul meu, cu lacrimile mele voi uda așternutul meu” (Psalmul 6, 6), iar pentru Miezonoptică (rugăciunea de la miezul nopții): „În miezul nopții m-am sculat să Te slăvesc, pentru judecățile Tale cele drepte” (Psalmul 118, 62).
Sfântul Ciprian consideră că „trebuie să ne rugăm și dimineața, pentru că prin rugăciunea noastră de dimineață se prăznuiește Învierea Domnului. (…) De asemenea, trebuie să ne rugăm iarăși neapărat la apusul soarelui și la sfârșitul zilei, căci Hristos, fiind soarele cel adevărat și ziua cea adevărată, noi, când ne rugăm la apusul soarelui și al zilei din lume și cerem ca să vină din nou lumina peste noi, ne rugăm pentru a doua venire a lui Hristos, Care ne va aduce harul luminii veșnice”.
(pr. Gheorghe MIHĂILĂ, sursa: www.ziarullumina.ro)
