„Funcționarii și părerile lor semidocte”

Presa veche 4 aprilie cu foto GATER (2)
Presa veche 4 aprilie cu foto GATER (2)

„Funcționarii și părerile lor semidocte”
O sumedenie de funcționari bucovineni sau pripășiți pe aceste meleaguri, continuă să-și manifeste public, în coloanele unui ziar, părerile lor semidocte asupra modului cum actuala ordine publică și socială ar trebui răsturnată în favoarea dictaturii fasciste. Funcționarii aceștia, care se hrănesc din bugetul statului, care au ajuns la postul lor prin faptul că au beneficiat de școală publică și ieftină introdusă de regimul democratic, cari au fost încredințați cu posturi, prin lichelismul lor, ce l’au arătat față de fiecare partid în parte care venea la putere, ăștia, care profită de pe urma regimului democratic, vor să-l răstoarne. Ei conspiră în contra siguranței statului și totuși sunt funcționarii săi. Ei admiră barbaria din Italia și Germania și totuși stau aici. Ei aprobă politica fascistă și revizionistă și totuși se bat cu pumnii în piept, că ei sunt mari Români. Guvernul, care nu ia măsuri în contra lor, își sapă singur mormântul”.
„Viața Bucovinei”, Anul II, Nr. 4-5, Aprilie – Mai 1934.
„Gatere de înaltă productivitate”
„La fabrica din Gura Humorului s-a reamenajat complet depozitul de cherestea și s-a montat un nou gater de 18 țoli, iar la fabrica din Cacica s-au pus în funcțiune două gatere noi de înaltă productivitate împreună cu liniile tehnologice corespunzătoare, precum și circularul pentru despicat șipci la secția lăzi. În urma perfecționării organizării producției, la ambele fabrici se acordă o mai mare atenție sortării, stivuirii și conservării cherestelei”.
Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5402, Suceava, Aprilie 1965.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu