Verificări

Funcționarii publici din CJ Suceava, scoși la evaluare

– evaluarea se face în urma unei solicitări venite din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, și vizează în principal activitatea funcționarilor din administrația județeană în perioada 1 ianuarie 2005-1 decembrie 2006
Conducerea Consiliului Județean Suceava va evalua, la începutul lunii viitoare, activitatea tuturor funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, care a adăugat că evaluarea se face în urma unei solicitări venite din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, și vizează în principal activitatea funcționarilor din administrația județeană în perioada 1 ianuarie 2005-1 decembrie 2006. „Evaluarea este făcută în cadru intern, de către fiecare compartiment și direcție, se vor acorda calificative și se face un punctaj general. După care urmează o evaluare finală la nivel de președinte al Consiliului Județean. Această evaluare are și obiectivul de a putea lua anumite măsuri de corecție, dacă va fi cazul, în anumite compartimente în care se presupune că ar exista deficiențe”, a spus Cătălin Nechifor. El a mai precizat că în evaluarea funcționarilor vor fi luate în considerare o serie de criterii de performanță, printre care capacitatea de a rezolva problemele, capacitatea de implementare, analiză și sinteză, spirit de inițiativă, planificare și acțiune strategică, comunicare etc. De asemenea, în urma acestei evaluări, se va face și o analiză asupra modului în care Consiliul Județean Suceava răspunde la nevoile pe care le au locuitorii județului. Nu în ultimul rând, Cătălin Nechifor a mai declarat că după data de 1 ianuarie 2007 o evaluare asemănătoare se va face și în ceea ce privește activitatea funcționarilor contractuali din cadrul CJ Suceava.

Recomandări

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani