Funcționarii care urmează cursuri profesionale plătite de stat, obligați să lucreze în administrație



Funcționarii publici care urmează într-un an calendaristic cursuri de perfecționare profesională cu o durată mai mare de 90 zile, în țară sau în străinătate, finanțate din bugetul instituției, sunt obligați să se angajeze în scris că vor lucra în administrația publică proporțional cu zilele de curs Formarea profesională a funcționarilor publici se organizează și se desfășoară în mod distinct pentru fiecare dintre categoriile de funcționari publici, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de miercuri.
Funcționarii publici care ocupă funcții publice corespunzătoare unei anumite categorii pot participa la programe de formare destinate unei alte categorii, finanțate integral de la bugetul autorității sau instituției publice, doar în măsura în care acest lucru are ca rezultat îmbunătățirea cunoștințelor, abilităților și competențelor necesare în exercitarea funcției publice deținute.
Domeniile prioritare în care se organizează programe de formare pentru funcționarii publici ocupând funcții publice generale de conducere și execuție, precum și funcții publice specifice asimilate acestora se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Participarea la programele de formare profesională a funcționarilor publici se finanțează, după caz, din bugetul autorității sau instituției publice, din sumele special prevăzute în acest scop, sau din alte surse. Astfel, pentru programele de formare urmate la inițiativa ori în interesul autorității sau instituției publice în domeniile care se regăsesc în fișa postului, care au fost identificate ca necesare la evaluarea performanțelor profesionale individuale și se regăsesc în planul anual de perfecționare, precum și pentru cele rezultate din nevoia de instruire ca urmare a intrării în vigoare a unor modificări ale cadrului normativ sau instituțional, finanțarea se asigură integral din bugetul autorității sau instituției publice.
„Funcționarii publici care urmează, într-un an calendaristic, programe de formare organizate în țară sau în străinătate, cu o durată cumulată mai mare de 90 de zile, finanțate din bugetul instituției, sunt obligați să se angajeze în scris că vor lucra în administrația publică o perioadă determinată, proporțional cu numărul zilelor de formare”, se arată în actul normativ.
Persoanele care urmează, într-un an calendaristic, programe de formare specializată organizate în țară sau în străinătate, finanțate de la bugetul de stat sau bugetul local, pe o perioadă mai mare de 90 de zile, în scopul intrării în corpul funcționarilor publici sau, după caz, intrării într-o categorie a funcției publice superioare celei din care face parte funcția pe care o ocupă la momentul începerii programului, sunt obligați să se angajeze în scris că vor lucra în administrația publică o perioadă determinată de la terminarea programelor, proporțional cu numărul zilelor de formare, dacă pentru programul respectiv nu este prevăzută prin lege o altă perioadă.
Perioada determinată pentru care funcționarul public se angajează să lucreze în administrație se stabilește de către autoritatea sau instituția publică și poate fi cuprinsă între 2 și 5 ani.
Pentru fiecare dintre programele de formare urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice, în domenii care se regăsesc în fișa postului, dar care nu au fost identificate ca necesare la evaluarea performanțelor profesionale individuale și nici nu se regăsesc în planul anual de perfecționare, finanțarea se asigură din bugetul instituției, în limita fondurilor disponibile.
În funcție de resursele financiare disponibile și de gradul în care programul de formare este în interesul autorității sau instituției publice, funcționarului public i se poate solicita suportarea unei părți de până la 50% din taxa de participare.
Pentru programele de formare urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice, în alte domenii decât cele care se regăsesc în fișa postului și cele identificate ca necesare la evaluarea performanțelor profesionale individuale și care nici nu se regăsesc în planul anual de perfecționare, finanțarea se asigură integral de către funcționarul public participant.
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ se aprobă, la propunerea Institutului Național de Administrație și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, strategia privind formarea profesională a funcționarilor publici.
Prevederile hotărârii se aplică tuturor autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora își desfășoară activitatea funcționari publici.