Lipsă fonduri

Funcționarea Primăriei Adâncata, pusă sub semnul întrebării în ultimul trimestru din acest an

Funcționarea Primăriei comunei Adâncata este pusă sub semnul întrebării în ultimul trimestru din acest an. Și asta din cauza lipsei banilor. Bugetul pe 2015 aprobat la finele lunii trecute nu prevede sume pentru funcționarea administrației locale, pentru salariile angajaților primăriei, ale persoanelor cu handicap și ale însoțitorilor acestora și nici bani pentru școli pentru ultimele trei luni ale anului. Primarul de Adâncata, Viorel Cucu, a declarat că bugetul pe 2015, care se cifrează la 10,15 milioane de lei, este „un buget al sărăciei” și nu acoperă nici pe departe sectoare importante de activitate. „Sigur vom întâmpina probleme pentru că am primit cu 320.000 de lei mai puțin, în condițiile în care numărul persoanelor cu handicap a crescut în 2015 față de 2014. Nu avem asigurate sumele pentru salariile personalului din primărie, pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora pentru ultimele trei luni ale anului, iar pentru ultimele două luni nu avem bani pentru școli. Trebuie să asigurăm și drepturile ce li se cuvin angajaților primăriei câștigate în instanță și povara va pica tot pe umerii noștri. Sunt dezamăgit de sumele pe care le-am primit anul acesta de la bugetul de stat, cu toate că Guvernul s-a lăudat că va fi bine”, a spus Viorel Cucu.
El a spus că lipsa banilor va afecta în primul rând investițiile. Primarul de Adâncata a criticat Guvernul Ponta că nu a alocat bani pentru cofinanțarea proiectelor de dezvoltare locală, arătând că este singurul Guvern care nu s-a preocupat de acest lucru. El a explicat că pentru a finaliza proiectul de introducere a canalizării în comună aflat în derulare Primăria va fi nevoită să recurgă la un credit de 700.000 de lei. Viorel Cucu a mai spus că Primăria Adâncata va înainta o adresă oficială celor de la Finanțe prin care va solicita banii necesari pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, inclusiv pe ultimele trei luni ale anului în curs, care în acest moment sunt descoperite.

Recomandări

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Primăria Fălticeni se apropie de finalizarea reabilitării Casei Tatos, clădire în care vor funcționa Casa Căsătoriilor și Serviciul de Evidență a Persoanelor

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025