Funcții de conducere în învățământ, ocupate doar pe bază de concurs, de la 1 septembrie 2015



Ministrul Educației, Remus Pricopie
Ministrul Educației, Remus Pricopie

Cadrele didactice care aspiră la o funcție de conducere în învățământul preuniversitar trebuie să aștepte până în 2015, când vor fi organizate concursuri pentru ocuparea acestor posturi.Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Remus Pricopie, la Suceava, în cadrul Congresului Național al Învățătorilor. Acesta a precizat că, începând din anul școlar 2015-2016, toate posturile de conducere din învățământ vor fi ocupate exclusiv în urma susținerii unui concurs. „În primul rând vom aproba metodologiile de ocupare a funcțiilor de inspectori școlari. În septembrie – decembrie va fi o perioadă de stabilit proceduri, de clarificări, de dezbateri publice, de depunere a candidaturilor, iar din ianuarie, într-o primă fază, vom începe concursurile de inspectori”, a arătat ministrul de resort. Acesta a mai declarat că după concursurile pentru inspectori, ministerul de resort are în vedere organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de directori de licee (peste 1.000 de persoane, la nivel național), urmând ca într-o ultimă fază să fie organizate concursurile pentru directorii celorlalte unități. „Obiectivul nostru este ca la 1 septembrie 2015 toate funcțiile de conducere să fie ocupate prin concurs. Nu e o procedură deloc simplă. Sunt 6.800 de unități cu personalitate juridică, avem cluburi școlare sportive, inspectorate județene. În total vorbim de peste 10.000 de funcții de conducere în sistemul de educație. Vom pune toate aceste lucruri într-o ordine firească, cu un cadru legal, clar și nu confuz ca să ne trezim cu procese, contestații”, a mai evidențiat Remus Pricopie.



Recomandări