Gheorghe Funar susține că legea care reglementează votul uninominal prezintă numeroase aspecte de neconstituționalitate și îl acuză pe președintele Traian Băsescu de faptul că ar fi semnat decretul de promulgare a acestui act normativ înainte de pronunțarea Curții Constituționale.
Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a declarat, joi, într-o conferință de presă la Ploiești, că legea care reglementează votul uninominal este „cea mai proastă lege în domeniul alegerilor parlamentare pe care a avut-o România din 1990”, susținând că acest act normativ este „o lege născută cu forcepsul” și „trecută la comandă politică prin Curtea Constituțională”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Funar susține că acest act normativ „contrazice rezultatul referendumului de anul trecut, când poporul a spus nu votului uninominal” și că prezintă numeroase aspecte de neconstituționalitate, unul dintre acestea fiind discriminările făcute între candidații români și cei ai minorităților.
În plus, Gheroghe Funar susține că președintele Traian Băsescu ar fi semnat decretul de promulgare a acestei legi încă înainte ca judecătorii Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității legii.
„S-a întâmplat o altă ciudățenie: ieri, președintele României, fiind în Suedia, cu mână lungă, a semnat la București decretul prin care a promulgat legea. Din câte am aflat, decretul de promulgare a legii a fost semnat de săptămâna trecută, înainte ca să se pronunțe Curtea”, a conchis Gheorghe Funar.